Buhăianu : Liderii USL vânează fluturi crezând că prind muşte

 

Vicepreşedintele PDL Botoşani continuă să susţină că mai mulţi primari PSD şi PNL doresc să treacă în rândurile formaţiunii de guvernământ. După ce copreşedinţii Uniunii Social Liberale au negat iminenta plecare a aproximativ 15 primari către PDL, Cătălin Buhăianu a remis un comunicat de presă în care îi contrazice pe Gheorghe Marcu şi Florin Ţurcanu.
Potrivit parlamentarului, aleşii locali în cauză sunt atraşi de PDL întrucât acesta este consecvent angajamentelor făcute prin programele economice şi de reformă a Statului Român. “Ţin să precizez cât se poate de clar faptul că primarii din opoziţie la care am făcut referire în declaraţiile anterioare se îndreaptă politic din proprie iniţiativă  către PDL deoarece nu se regăsesc nici politic, nici ideologic, în partidele din USL. Cum ar putea un primar, preocupat de binele localităţii pe care o conduce, să faca parte dintr-o uniune fără identitate?  (…). Primarii opoziţiei simt că USL este o iluzie, o făcătură politică artificială, dovadă fiind războaiele din teritoriu. Primarii din judeţul Botoşani simt pe propria lor piele neputinţa şi lipsa de soluţii a alianţei ruşinoase din care fac parte, contra naturii şi vointei lor. De aceea, primarii PSD şi PNL din Botoşani se îndreaptă spre PDL, infirmând acţiunea de “racolare” pe care o visează nepuntincioşii pseudo-lideri politici Marcu şi Ţurcanu”, menţionează Cătălin Buhăianu.
“Vânează muşte crezând că prind fluturi!”
Acesta mai arată că toţi primarii din Botoşani ştiu că în judeţ s-au făcut cele mai mari investiţii din ultimii 20 de ani. În schimb, deputatul nu nominalizează nici unul dintre primarii care ar dori să treacă la PDL şi nici nu răspunde acuzaţiilor de traseism politic care i-au fost aduse. “Punând în balanţă promisiunea unei guvernării iluzorii a USL şi investiţiile reale, palpabile făcute de PDL, primarii opoziţiei nu mai cred demagogia unor lideri care vânează muşte crezând că prind fluturi!” este concluzia trasă de deputatul democrat-liberal. (S.B.)