Botoșani, pe lista liceelor din România în care nici un elev nu a promovat Bacalaureatul

În 42 de licee din țară, niciun elev nu a promovat examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Printre unitățile de învățământ figurează și o unitate de învățământ din județul Botoșani.

 

Potrivit platformei BAC+, județele din care provin aceste licee sunt: Alba, Arad , Bacău, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Harghita, Maramureș, Olt, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui și Vâlcea.

 

Din 1.452 de instituții de învățământ, în 42 de licee procentul de reușită este 0% la examenul de Bacalaureat. Astfel, aproape 3% din liceele din România nu am avut niciun elev care să promoveze Bacalaureatul.

 

Conform aplicației BAC+, arată Edupedu.ro, procentul de reușită reprezintă procentul elevilor care au depășit nota minimă necesară (5 per disciplină, 6 per total).

 

Unitatea de învățământ din Botoșani care a ”reușit” un procent de 0% promovabilitate anul acesta este Școala Profesională de Cooperație Botoșani. Aici, un singur candidat s-a înscris la examenul de bacalaureat, acesta nereușind însă să obțină o notă de promovare.

 

 

Redăm cele 42 de licee după procentul de reușită 0%:

 

    Liceul Teoretic Bilingv Romano-Croat Carasova (Caraș-Severin): 4 candidați

    Școala Profesională, Comuna Sângeru (Prahova):1 candidat

    Liceul Tehnologic “Petru Rareș”, sat Vertișoaia (Vaslui): 1 candidat

    Liceul Tehnologic “Sover Elek Joseni” (Harghita): 14 candidați

    Liceul Tehnologic Comuna Lopătari (Buzău): 2 candidați

    Liceul Tehnologic Comuna Rusetu (Buzău): 2 candidați

    Liceul Tehnologic Justinian Marina, Oraș Băile Olănești (Vâlcea): 1 candidat

    Școala Profesională de Cooperație Botoșani (Botoșani): 1 candidat

    Liceul Tehnologic “Octavian Goga” Rozavlea (Maramureș): 2 candidați

    Liceul Tehnologic “Zeyk Domokos” Cristuru Secuiesc (Harghita): 1 candidat

    Liceul Tehnologic “Petru Cupcea” Supuru de Jos (Satu-Mare): 1 candidat

    Liceul Tehnologic Ucecom “Spiru Haret” Breaza (Prahova): 2 candidați

    Liceul Tehnologic “Petofi Sandor”, Dănești (Harghita): 13 candidați

    Liceul Particular “Henri Coandă” Baia Mare (Maramureș): 2 candidați

    Liceul Tehnologic Ucecom “Spiru Haret” Arad (Arad): 3 candidați

    Liceul Tehnologic Marsa (Sibiu): 6 candidați

    Liceul Tehnologic Ocna Mureș (Alba): 5 candidați

    Liceul Tehnologic Poienile de sub Munte (Maramureș): 7 candidați

    Liceul Tehnologic Stoina (Gorj): 8 candidați

    Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Călugăreni (Giurgiu): 10 candidați

    Liceul Tehnologic “Unio-Traian Vuia” Satu Mare (Satu-Mare): 4 candidați

    Liceul Teoretic Socrates Timișoara (Timiș): 2 candidați

    Liceul Tehnologic “Georgeta J. Cancicov” Parincea (Bacău): 8 candidați

    Liceul Agricol Poarta Albă (Constanța): 27 candidați

     Liceul Tehnologic Oraș Pătârlagele (Buzău): 2 candidați

    Liceul Tehnologic “Mihai Viteazul” Mihai Viteazu (Constanța): 9 candidați

    Centrul de Studii “Ștefan cel Mare și Sfânt-Bucovina” Câmpulung Moldovenesc (Suceava): 2 candidați

    Liceul Tehnologic “Timotei Cipariu” Balj (Alba): 20 de candidați

    Liceul Tehnologic Nr.1 Borcea (Călărași): 8 candidați

    Liceul Tehnologic Turburea (Gorj): 6 candidați

    Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă “Elena Doamna” Focșani (Vrancea): 7 candidați

    Liceul Tehnologic “Constantin Filipescu” Caracal (Olt): 1 candidat

    Liceul Tehnologic “Jean Dinu” Adamclisi (Constanța): 7 candidați

    Liceul Tehnologic Crampoia (Olt): 6 candidați

    Liceul Tehnologic “Ion Popescu-Cilieni” Cilieni (Olt): 13 candidați

    Liceul Tehnologic “Țara Moților” Albac (Alba):23 de candidați

    Liceul Tehnologic Drăgănești-Olt (Olt): 4 candidați

    Liceul Tehnologic Cojasca (Dâmbovița): 7 candidați

    Liceul Tehnologic “Petri Mor” Nușfalău (Sălaj):16 candidați

    Liceul Tehnologic “Andrei Șaguna” Botoroaga (Teleorman): 14 candidați

    Liceul Tehnologic “Petre Mitroi” Biled (Timiș): 2 candidați

    Licel Tehnologic “Dimitrie Cantemir” Sat Falciu (Vaslui): 2 candidați

 

(Foto: edupedu.ro)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store