Botoşani, locul 3 pe ţară la scumpetea asfaltării - VEZI CLASAMENTUL

 

Botoşani ocupă o ndeorită poziţie trei într-un clasament naţional al preţurilor cu care s-au adjudecat lucrările în cadrul Planului Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). Acesta include modernizări de drumuri judeţene şi comunale şi a fost conceput de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT).

Astfel, în judeţul nostru ar urma să se reabiliteze 116,5 kilometri pentru o sumă totală de 208.604.032 lei fără TVA, ceea ce înseamnă că pentru fiecare kilometru ar trebui să se plătească 1,87 milioane de lei. Tariful este unul dintre cele mai scumpe din ţară, doar alte două judeţe, Bistriţa-Năsăud şi Covasna întrecându-ne la acest capitol. Investiţia de la Botoşani a fost licitată la pachet cu cea de la Suceava, contractul fiind atribuit firmelor Spedition UMB şi Tehnostrade controlate de unul dintre „regii asfaltului” din Moldova, Dorel Umbrărescu. Deşi firmele în cauză au fost anunţate drept câştigăatoare de MDRT încă din luna august a anului trecut, lucrările nu au început nici până la această dată. Conform informaţiilor prezentate sâmbătă la Botoşani de Valeriu Zgonea, vicepreşedinte naţional PSD, pe 7 decembrie licitaţia ar fi fost anulată şi redeschisă pe 28 ianuarie doar pentru Suceava.
Cel mai scump judeţ şi cel mai puţin modernizat
Social-democraţii au întocmit o situaţie la nivel naţional din care rezultă că, deşi judeţul nostru ocupă locul 21 pe ţară ca număr de locuitori, se află pe ultima poziţie ca număr de kilometri incluşi în PNDI. De asemenea, din datele făcute publice de PSD-işti, 53% din totalul lucrărilor din Botoşani vizează drumuri ce străbat localităţi conduse de PDL şi numai 43% cele care au primari PSD şi PNL, în ciuda faptului că aceştia din urmă deţin 63% dintre conducerile primăriilor din judeţ.




CITEŞTE ŞI:
 Primarii PDL au umflat potul de 600 miliarde de la Elena Udrea