Botoşani – locul 3 pe ţară la banii daţi de Guvern, după “patriile” lui Boc şi Flutur

 

Primăriile din Cluj, judeţ în care s-a născut premierul Emil Boc, au încasat în primul semestru cei mai mulţi bani alocaţi de Guvern din fondul de rezervă, sumele repartizate acestora, de 6,3 milioane lei, depăşind de aproape două ori alocaţiile judeţului Suceava, aflat pe următorul loc în clasament.

Boc

La rîndul lor, primăriile din judeţul Suceava au primit fonduri totale de 3,8 milioane lei, fiind urmate de unităţile administrative locale din judeţele Botoşani (3,3 milioane lei), Olt (3,1 milioane lei) şi Dolj (3 milioane lei), relevă un document oficial privind sumele alocate în intervalul 1 ianuarie-30 iunie 2010 din Fondul de rezervă bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. Între două şi trei milioane lei au încasat primăriile judeţelor Bihor (2,7 milioane lei), Hunedoara (2,6 milioane lei), Maramureş (2,4 milioane lei), Ilfov (2,2 milioane lei), Braşov (2,19 milioane lei) şi Gorj (2,15 milioane lei), în timp ce celelalte judeţe au primit sub două milioane lei.Pentru primăriile din Bucureşti au fost alocate fonduri totale de 530.000 lei, mai puţin decât Capitala primind doar judeţele Satu Mare (517.000 lei) şi Mehedinţi (478.000 lei).
Oraşele “portocalii”, abonate la banii Guvernului
Totalul sumelor alocate în primul semestru din Fondul de rezervă bugetară se ridică la 71,1 milioane lei, ceea ce înseamnă că la Botoşai au ajuns în jur de 5% din totalul banilor împărţiţi de Exectiv. Un studiu prezentat în luna iunie de către Institutul pentru Politici Publice a indicat că peste 70% dintre primarii care au obţinut în 2009 bani din Fondul de rezervă al Guvernului aparţin PDL, în condiţiile în care cu un an înainte, în 2008, edilii democrat-liberali au primit de la Executiv fonduri reprezentând doar 6% din total, cei mai mulţi bani fiind atribuiţi atunci primăriilor PNL.