Botoșani, la numai 0,25 la mie de ridicarea marilor restricții – RAPORT Covid

Rata de infectare cu Covid continuă să scadă la Botoșani, însă ritmul este unul extrem de lent. Datele făcute publice astăzi de Direcția de Sănătate Publică (DSP) arată că municipiul Botoșani a ajuns la o incidență a cazurilor de 3,25 la mie.

 

Ieri coborâsem până la 3,30, ceea ce înseamnă că într-o zi s-a redus doar cu 0,05 la mie.


În ultimele 24 de ore în întreg județul s-au înregistrat 54 de noi cazuri de coronavirus, 25 dintre acestea provenind din municipiul reședință.


Rate de infectare de peste 3 la mie se mai consemnează în doar trei localități: Coșula -3,36, Trușești – 3,25 și Pomârla – 3,03. La Dorohoi este de 1,42.


Prefectul Dan Nechifor și-a exprimat ieri convingerea, într-o declarație pentru Botoșăneanul, că în ianuarie rata Covid din municipiu va scădea sub 3 la mie astfel încât, printre altele, se vor redeschide restaurantele, cafenelele, sălile de jocuri.

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store