Botoșani 2018 – Bărbat omorât de o construcție, șefii orașului NU ȘTIU cum să procedeze – FOTOGALERIE

Emblema Botoșaniului de la intrările în județ în care sunt arătate cu mândrie personalitățile care s-au născut pe aceste meleaguri este umbrită de construcțiile din lemn cu stufăriș în care se vând pepeni, de alături. Sau pe limbaj din popor, harbuji.

 

Imaginea nu este una izolată ci este extinsă și în Botoșaniul anului de grație 2018, unul european am vrea, însă fără să-și reteze rădăcinile serioase din mediul rural.

 

Municipiul reședință de județ este presărat de astfel de șoproane din lemn în care în sezonul cald se comercializează legume, fructe și mai apoi pepeni. Unele stau pe-o rână la un pas de prăbușire și pe lângă pericolul pe care-l prezintă sunt și extrem de inestetice pentru aceste vremuri.

 

Exemplul coșmeliei de lângă Uvertura Mall arată cel mai bine dimensiunea acestui fenomen. Vineri, un bărbat din municipiu a murit după ce construcția din lemn s-a prăbușit peste el. Putea fi un copil care poate se juca prin zonă pentru a se ascunde. Putea fi un cetățean care intra să cumpere ceva de la acea tarabă estivală, ceva mai încolo. Putea fi oricine.

 

Mai pot fi văzute exemple în cartierul Bucovina, pe Împărat Traian sau în zona Gării.

 

Cine verifică aceste locații? Cine dă autorizații pentru activitatea comercială prestată acolo? Cine este responsabil pentru tragedia care a avut loc?

 

Am încercat să găsim aceste răspunsuri.

 

Moartea omului este cercetată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ). „Ancheta este în desfășurare, a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă”, spune Maria Carp, purtătorul de cuvânt al instituției. Nu oferă mai multe detalii într-o anchetă aflată în desfășurare.

 

Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). „Alea sunt niște construcții provizorii, niște improvizații care nu au fundație”, explică Mihai Platon, inspectorul șef al instituției care arată că potrivit legislației, nu verifică și astfel de locații.

 

Aceeași situație și la Primăria Botoșani. Primarul Cătălin Flutur este plecat în concediu. Viceprimarul Marian Murariu nu a știut să indice dacă Primăria prin Poliția Locală, compartimentul disciplina în construcții poate efectua verificări la aceste construcții din lemn și nici dacă instituția pe care o conduce dă autorizațiile pentru activitatea comercială.

 

Iar directorul Ioan Onuțu, de la Poliția Locală este bolnav și nu se afla la birou.

 

Până se dumiresc instituțiile statului, dacă o vor face, rămâne moartea unui om, prea ghinionist în momentul morții și la fel de ghinionist și după, pentru că probabil nimeni nu va verifica situația acestor barăci și ele se vor deschide din nou, imediat ce scăpăm de zăpadă.

 

DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store