Botoșani, 2017: Șef de la municipiu pus să meargă zilnic în piață fiindcă mănâncă în fiecare zi

Vizita pe care ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a efectuat-o vineri și sâmbătă la Botoșani a avut destule momente desprinse parcă din perioada comunistă. Și asta de ambele părți.

 

Cerere ”made in PCR”

Deoparte discursuri dezlânate, fără cap și fără coadă, combinate cu cereri aberante și neaplicabile, de cealaltă parte o slugărnicie care s-a manifestat prin zeci de mulțumiri aduse oficialului guvernamental Petre Daeapentru că și-a rupt din timpul atât de prețios pentru a ne face extraordinara onoare de a veni în județ.
Iar elocventă a fost solicitarea făcută de Petre Daea (foto dreapta) ca șeful Pieței Centrale din Botoșani să muncească în fiecare zi, de luni și până duminică, inclusiv. Peste tot pe unde a fost, primul agricultor al țării a povestit că sâmbătă la ora 6:04 se afla deja în Piața Centrală. A fost însă dezamăgit că nu l-a găsit acolo și pe Iustinian Bozi (foto stânga jos). Unul dintre oficialii botoșăneni prezenți la ședința de la Primăria Săveni, la care membrul Cabinetului Grindeanu și-a expus această nemulțumire, a încercat să îi explice faptul că a mers la piața într-o zi liberă și, mai mult decât atât, programul de lucru începe la ora 8:00 și nu la 6:00.


”Mănâncă în fiecare zi? Atunci să meargă la piață în fiecare zi”, a replicat însă Petre Daea.

O aberație

Solicitarea sa este însă una imposibil de pus în practică dintr-o mulțime de motive. În primul rând Codul Muncii prevede că orice lucrător român, fie că-i director sau muncitor necalificat, are dreptul la odihnă. iustinian boziÎn al doilea rând, Piața Centrală este administrată de SC Urban Serv SA, o societate comercială la care unic acționar este Consiliul Local Botoșani, care nu se subordonează în nici un fel Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Cu toate că la respectiva ședință participau parlamentari și directori de la unitățile botoșănene care țin de MADR, nici unul nu a mai avut curajul să-i explice aceste lucruri lui Petre Daea. De altfel, ministrul era atât de bine pus la punct cu aceste aspecte încât l-a felicitat de o mulțime de ori pe Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean Botoșani, pentru felul în care arată Piața Centrală, deși acesta nu are nici o treabă în respectivul domeniu, piețele din oraș ținând de SC Urban Serv SA, Consiliul Local și Primăria Botoșani.