Botoşănenii rupţi în două de căldura de primăvară dată de Modern Calor

 

Cu toate că mult aşteptata primăvara pare să îşi facă resimţită prezenţa şi din punct de vedere al temperaturilor, nu numai calendaristic, societatea de termoficare a municipiului continuă să furnizeze căldură către abonaţii cu care are încheiate contracte. Acest aspect a provocat deja adevărate „războaie” între botoşănenii care par să se fi împărţit în două tabere: friguroşii şi cei care spun stop căldurii.

"Eu vreau să mă încălzesc, de ce opriţi?"

Conducerea societăţii Modern Calor susţine că va întrerupe furnizarea căldurii abia după ce temperaturile exterioare vor creşte peste 10 grade trei zile consecutiv aşa cum este prevăzut în lege. Directorul unităţii susţine că este la curent cu aceste nemulţumiri din partea botoşănenilor însă în cazul celor care nu mai doresc calorifere calde, recomandarea ar fi să le oprească din repartitoare sau de la subsolul blocului. „Sunt şi care doresc căldură, fiecare poate să îşi ia decizia de comun acord cu cei de pe tronson şi să o oprească că nu avem lacăte pe robineţii de intrare în bloc. Ei, cei de pe scară pot lua decizia să îşi oprească căldura. Noi le dăm pentru că sunt care vor căldură, avem nemulţumiri din partea acestora care spun: eu vreau să mă încălzesc, de ce îmi opriţi?”, a declarat Florin Sandu, director general al Modern Calor.

"De la 1 aprilie s-a sistat furnizarea de căldură"

Sfatul dat de şeful Modern Calor a fost deja aplicat de unele asociaţii de proprietari care nu au legătură cu societatea de termoficare dar care au spus la vot data la care să fie sistată furnizarea căldurii. Un exemplu în acest sens este cea de pe Sucevei pentru cele două blocuri ale căminului Textila. „Având sesizări din partea locatarilor din cadrul asociaţiei întrucât noi deţinem centrală de bloc şi ţinând cont că subvenţia acordată de Guvernul României a expirat în 31 martie, am convocat o şedinţă şi am supus la vot dacă mai furnizăm în continuare sau nu încălzire. Centrala este proprietatea Locativei, am anunţat dorinţa locatarilor iar pe data de 1 aprilie s-a sistat furnizarea de încălzire şi a rămas doar centrala de furnizare apă caldă”, a declarat Ioan Bălan, preşedintele asociaţiei de proprietari nr. 7 Sucevei, A şi B cămin Textila.
Ioan Bălan a mai declarat că s-a mers pe acest considerent mai ales dat fiind faptul că în imobilele respective sunt foarte mulţi locatari care beneficiază de ajutor social şi subvenţie, fiind minoritari cei care plătesc în mod normal.
CITEŞTE:
 Mavromati întoarce spatele Modern Calor-ului şi renunţă la contract