Botoșănenii au strâmbat din nas, dorohoienii s-au îmbulzit la fasolea ostășească - FOTOGALERIE

După toată agitaţia patriotică de la Dorohoi a fost şi rândul porţiilor de fasole cu cârnaţi, care s-au dat mai devreme faţă de programul stabilit. Direcţia de Asistenţă Socială a avut de împărţit 1.000 de porţii de mâncare ostăşească şi vin fiert.

 

De această dată organizatorii au schimbat puţin modalitatea de intrare la cortul cu mâncare. Au fost montate grilaje de protecţie chiar în imediata apropiere, iar coada s-a format în stradă. Cei care nu erau suficient de îngheţaţi de frig au putut servi fasolea la mesele amenajate în aer liber.
După Hora Unirii cam 200 de persoane aşteptau înghesuite la rând, iar şase poliţişti locali ţineau piept avalanşei de oameni. De pe margine se mai uitau zeci persoane care sperau să prindă fasole după ce se mai domolea îmbulzeala. Cei de la bucătărie au dat asigurări că a fost gătită mâncare suficientă pentru toată lumea şi nici într-un an nu au plecat cu cazanele goale, fiind împărțite toate porţiile.
(M.A)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 Fasolea și cârnații Primăriei le-au stat în gât botoșănenilor: ”E bun și-așa rău. Degeaba e bun” – GALERIE FOTO & VIDEO