Botoșănenii, acuzați că încearcă să fenteze sistemul la Iași: METODA folosită pentru a se testa gratis pentru COVID-19

Iașul se află, de câteva zile, în topul județelor după cazurile de COVID-19, însă o situație neobișnuită a fost înregistrată în ultimele zile. Iar la acest fapt ar contribui, se pare, și așa-zisele rude din Botoșani.

 

Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași este luată cu asalt de zeci de ieșeni care vor să facă rudelor testul PCR gratuit.

 

Pentru că în orașele din care provin sunt nevoiți să plătească testele de depistare a infecției cu COVID-19, persoane din Botoșani, Vaslui sau Neamț sunt acuzate că încearcă să păcălească sistemul medical din Iași.

 

 

A crescut cu 30 numărul de pacienți cu suspiciune de COVID-19

 

UPU este mai aglomerat ca niciodată și asta pentru că zeci de ieșeni aduc rudele cu probleme respiratorii din Botoșani, Vaslui sau Neamț ca să își facă testul PCR gratuit.

 

Potrivit bzi.ro, ieșenii mint medicii că rudele se aflau în vizită la Iași și că, deodată, li s-a făcut rău și că au simptome specifice infecției cu COVID-19.

 

Pentru că în ultima perioadă aceste cazuri au devenit din ce în ce mai frecvente, medicii au depistat care este, de fapt, realitatea. Reprezentanții spitalului trag un semnal de alarmă și anunță din nou ieșenii că la UPU de la „Sf. Spiridon” nu se fac teste PCR gratuite.

 

Medicii au sesizat fenomenul după ce mai multe persoane au afirmat că rudele se aflau în vizită la Iași și că, brusc, au început să aibă simptome de COVID-19.

 

În realitate însă, aceste persoane aveau probleme respiratorii înainte de a păși în Iași.

 

„A crescut numărul de pacienți cu suspiciune de COVID-19 care vin în UPU cu aproximativ 30 la sută. Din păcate, familiile din Iași aduc și pacienți cu probleme respiratorii din Botoșani, Vaslui sau Neamț. Declară că au venit la rude și nu se simt bine”, spune prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

 

Ieșenii nu practică această situație numai pentru rude, ci și pentru ei. Pentru a nu plăti testele PCR de la laboratoarele private din Iași, găsesc cea mai bună soluție în UPU.

 

”Vrem să știe populația că noi nu recoltăm teste PCR. Vin persoane care solicită asta. Noi vedem pacienți și, dacă avem elemente de suspiciune, atunci medicul decide ce analize recoltează”, mai spune prof. dr. Diana Cimpoeșu.

 

 

Botoșăneni trimiși acasă cu ambulanța

 

 

Situația a fost semnalată încă din luna septembrie, când pacienți din Botoșani au sunat la 112 spunând că, în timp ce se aflau la rude, li s-a făcut rău.

 

Au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe de la Spitalul ”Sf. Spiridon” din Iași. De aici, însă, au fost trimiși cu ambulanța către Botoșani, spre a fi tratați în orașul din care provin.

 

”Acești pacienți din Botoșani, aflați în vizită la Iași, au sunat la numărul unic de urgență 112 după ce au sesizat că au simptome specifice infecției cu COVID-19. Am decis să-i transferăm în Botoșani pentru a fi îngrijiți. Zilnic, la UPU ajung în medie 20 de pacienți care afirmă faptul că au simptome specifice infecției cu COVID-19. Desigur, în urma testului PCR reiese faptul că un număr mic dintre aceștia sunt pozitivi la infecția cu COVID-19”, spunea atunci prof. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU SMURD Iași.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store