Botoșăneanul care a câștigat o sumă fabuloasă la Loto și-a ridicat banii: A jucat timp de 20 de ani ACELEAȘI numere

”Să nu vă pierdeţi niciodată încrederea că veţi câştiga. Totul se răsplăteşte”, sunt cuvintele pe care botoșăneanul de 55 de ani le-a transmis celor care joacă la Loto.

 

Câştigătorul marelui premiu la tragerea Loto 6/49 din 12 august, un bărbat de 55 de ani din Botoşani, şi-a ridicat premiul.

 

Câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 august, un bărbat de 55 de ani, din Botoşani, care joacă de peste 20 de ani aceleaşi numere, şi-a ridicat miercuri premiul, de 4,43 milioane lei, a anunţat Loteria Română.

 

”În cursul zilei de astăzi, 18 august, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câştigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 de joi, 12 august 2021, în valoare de 4.434.971,20 lei (peste 902.000 de euro)”,

a informat compania.

 

Câştigătorul este dintr-o localitate din judeţul Botoşani, are în jur de 55 de ani şi se consideră un om simplu şi credincios şi este un familist convins.

 

 

Aceleași numere de 20 de ani

 

El joacă constant la Loto 6/49, de peste 20 de ani, aceleaşi numere, acestea având semnificaţie personală. Chiar dacă de-a lungul anilor a câştigat doar premii mici, a fost convins că, la un moment dat, perseverenţa îi vă fi răsplătită.

 

Pe 12 august, nu a reuşit să ajungă la timp acasă pentru a urmări în direct tragerile loto, aşa cum obişnuieşte. A aflat care au fost numerele câştigătoare la jocul preferat şi faptul că este marele câştigător la Loto 6/49, în aceeaşi seară, de la o rudă apropiata care urmărise emisiunea Românii au Noroc.

 

Câştigătorul nu a dorit să-şi facă publică identitatea.

 

Loteria Română a anunţat vineri, 13 august, că s-a câştigat marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 902.000 de euro. Biletul a costat 5.50 lei şi a fost jucat în judeţul Botoşani.

 

„Perseverenţa şi să nu vă pierdeţi niciodată încrederea că veţi câştiga. Totul se răsplăteşte”, este mesajul pe care câştigătorul a dorit să-l transmită tuturor jucătorilor la loto.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store