Botoșăneancă trimisă în judecată: A încasat ilegal indemnizația de creștere a copilului

Nu mai puțin de 28 de femei trimise în judecată pentru că au încasat ilegal indemnizații de creștere a copilului de 1,4 milioane de lei.

 

Cele 28 de femei, printre care și una din județul Botoșani, au fost trimise în judecată, în stare de libertate, de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

 

Acestea vor trebui să răspundă pentru infracțiunile de înşelăciune, uz de fals (înscrisuri sub semnătură privată și înscrisuri oficiale), participație improprie la fals intelectual, complicitate la înșelăciune în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual și participație improprie la înșelăciune.

 

”În perioada 2016-2021, au indus în eroare Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, prezentând ca adevărată fapta mincinoasă că ar fi îndeplinit condițiile de acordare a indemnizației pentru creșterea copilului, reușind să obțină acest venit prin mijloace frauduloase, folosind adeverințe de venit falsificate emise de două societăți comerciale și adeverințe privind îndeplinirea stagiului de cotizare emise de Casa Județeană de Pensii Suceava, cunoscând că nu atestă împrejurări corespunzătoare adevărului. Prin depunerea declarațiilor de venit către organul fiscal, inculpatele au determinat pe funcționarii publici din cadrul Casei Județene de Pensii Suceava să comită, fără vinovăție, infracțiunea de fals intelectual, prin emiterea de adeverințe privind stagiul de cotizare al celor 28 de inculpate cu date care nu corespund adevărului. Prejudiciul creat bugetului de stat prin activitatea infracțională a inculpatelor este de 1.397.009 lei”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava.

 

Afacerea a fost coordonată de două femei, una de 64 de ani, din Suceava, și cealaltă de 55 de ani, din Adâncata.

 

Persoanele care au încasat ilegal banii din indemnizații sunt din Suceava, Șcheia, Moara, Ipotești, Bosanci, Mălini, Slatina, Pătrăuți, Udești, Bălcăuți, Verești, Hânțești, Răchiți, județul Botoșani, Poiana Teiului, județul Neamț, Erbiceni, județul Iași, și orașele Liteni și Salcea, Solca, Vicovu de Sus, care au beneficiat de angajările fictive pentru a încasa sume necuvenite de la Agențiile pentru Plăți și Inspecție Socială Suceava, Neamț, Iași și Botoșani.

 

 

Botoșăneanca din ”afacerea” alocațiilor ilegale

 

Printre salariatele „fictive” se numără și o botoșăneancă. La vremea anchetei, Agenția Județeană de Inspecții și Prestații Sociale (AJPIS) Botoșani a pus la dispoziția Poliției documente privitoare la respectiva femeie și dosarul său prin care a beneficiat de indemnizație.

 

„La Botoșani am avut un singur caz, ni s-au cerut date de la Poliție și am trimis extrasul. Deocamdată o să vedem, până nu se dovedește, din punctul de vedere al dosarului, la noi era corect, nu puteam respinge dosarul, nu știam dacă există dosarul sau nu. Iar în momentul când se va da o decizie, va trebui să ne îndreptăm împotriva persoanei să dea și banii înapoi. Dacă se dovedește că documentele depuse nu erau legale”, declara pentru Botoșăneanul, la sfârșitul anului 2021, Sebastian Tocariu, director executiv AJPIS.

 

Femeia a beneficiat timp de peste un an de indemnizație pentru creșterea copilului, la nivelul minimal însă, adică în cuantum de 1.250 de lei. Statul acordă acest sprijin financiar femeilor care vin din câmpul muncii cu o activitate neîntreruptă în ultimele 12 luni înaintea nașterii.

 

Indemnizația este fixă (1.250 lei) sau calculată din media salariilor din ultimul an, până la pragul de 8.500 de lei.