Roxana și Eliza, colege la Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Fălticeni, execută în această perioadă primul stagiu de practică la Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani, în cadrul structurilor operative.
Ieri după-amiază, după terminarea programului, în timp ce se îndreptau spre casă, au observat o femeie în vârstă căzută în genunchi, cu sângerare abundentă la nivelul mâinii stângi.
Cu toate că bătrânica insista să se ducă acasă, cele două eleve și-au dat seama de seriozitatea rănii, care necesita cu siguranță intervenție specializată și au sunat la 112, limitând pierderea de sânge cu autorul unei fașe oferită de un locatar din apropiere.
O ambulanță a sosit în scurt timp pe Aleea Alba Iulia, iar personalul medical a luat decizia de a o transporta pe femeie la Unitatea de Primire a Urgențelor, dovedind că apelarea numărului de urgență 112 de către Roxana și Eliza a fost întemeiat, dată fiind gravitatea rănii.