Imaginați-vă doi copii, George și Mihai. Amândoi sunt în clasa a VI-a, George învață într-o școală privată iar Mihai, la una publică, de stat. George și Mihai sunt prieteni buni, amândoi au un potențial fantastic, numai că părinții lui Mihai nu își permit să îi plătească celui mic taxe la o școală privată. Așa că, pentru a fi la același nivel cu George, un copil la fel de sârguincios și responsabil, Mihai trebuie să muncească de 10 ori mai mult decât George. Ce să faci, așa e, de multe ori, la o școală publică…

Începând de azi, Mihai a fost forțat să intre în vacanță timp de două săptămâni, poate și mai mult, în funcție de situația pandemică. Pentru el, școala și-a închis porțile, și la propriu, și la figurat, timp de cel puțin 2 săptămâni. George nu mai merge nici el de azi la școală, dar, așa cum a fost obișnuit în ultimii aproape 2 ani, va face orele online, cu profesorii și colegii lui. Acum, să ne întrebăm cum le asigură statul român șanse egale la educație ambilor copii, atâta vreme cât Mihai, care învață la stat, nu mai face școală cel puțin 2 săptămâni, în timp ce George, ai cărei părinți au posibilitatea să îi plătească taxele, poate învăța în continuare?

Dacă înainte trebuia să muncească de 10 ori mai mult, de acum Mihai va trebui să depună un efort poate și de 15 ori mai mare decât George, pentru a putea fi egalul acestuia. Pentru unii mumă, pentru alții, ciumă.

Ceea ce se întâmplă cu vacanța forțată a sistemului public de educație, în vreme ce rețeaua privată de școli - acreditate/ autorizate, sau nu, după curriculum național- poate funcționa foarte bine în format online este, din punctul meu de vedere, o formă de discriminare.

Câteva observații:

1. E tot mai clar că noul an școlar, în contextul pandemic generat de valul 4, școala nu a fost pregătită din vară, așa cum ar fi fost de așteptat: testele rapide rămân și acum un vis; pregătirea profesorilor pentru, posibil, încă un an de online, cu lecții învățate și nevoia de îmbunătățire a procesului; lipsa evidentă a interesului pentru fondul educației, pentru învățare, recuperarea pierderilor, în vreme ce agenda decizională e concentrată aproape exclusiv pe forme.

2. Noi am ales să lăsăm mall-urile și păcănelele deschise, să ne petrecem toată vara pe la mare, concerte și cluburi, sacrificând în mod evident educația copiilor și, astfel, viitorul lor și al nostru, al tuturor. Devin tot mai costisitoare deciziile în lanț și situația în sine, când cunoașterea, știința de carte sunt adevăratele avantaje în acest ”sat global” extrem de competitiv.

3. De ce am dat vacanță forțată elevilor din sistemul public, în loc să trecem în online? Înțelegând, desigur că nici online-ul nu e ceea ce ar trebui să fie. Ce am avut în gând atunci când am trimis în vacanță aproape 3 milioane de copii, în timp ce mai bine de 100.000 de elevi au șansa să își vadă în continuare de școală?

4. Despre privilegii, într-un stat care unora le dă, altora le ia cu aceeași mână. Un stat care nu numai că nu luptă împotriva discriminării- apropo, Ministerul Educației e încă dator cu aplicarea OM 6.134/ 2016- dar creează el însuși situații discriminatorii menite să adâncească inechitățile, clivajele educaționale, sociale și economice.

5. Că învață la privat sau la stat, copiii au aceleași nevoi și drepturi. Iar statul și instituțiile lui trebuie să fie corecte, să ia măsuri juste pentru fiecare dintre aceștia. (Sursa: edupedu.ro)

Mirabela Amarandei, născută în Albești, județul Botoșani, fostă elevă a Colegiului Național "A.T.Laurian", este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș.

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: