Botoşănean spânzurat în casă găsit de pompieri: GALERIE FOTO&VIDEO

 

Un bărbat din municipiu a fost găsit în propria garsonieră fără suflare, după ce şi-a luat viaţa în baie prin spânzurare. El a fost găsit după ce, alertaţi de mirosul greu de suportat şi de faptul că nu l-au mai văzut de aproximativ o săptămână de zile, vecinii au apelat numărul unic de urgenţă 112.




Un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi un altul al Serviciului Judeţean de Ambulanţă au ajuns vineri, 24 august în jurul orei 18:30 pe strada Constantin Gane din municipiu. Vecinii lui Leonard Dănilă de 44 de ani erau disperaţi din cauza mirosului greu de pe scara blocului, stând cu geamurile închise pentru a nu le intra în apartamente. Ei au cerut sprijinul autorităţilor având suspiciunea că, bărbatul care locuia într-o garsonieră la etajul doi este probabil decedat. „Am venit astăzi de la piaţă şi mirosea prea tare şi am sunat la 112, i-am spus vecinei mele, cred că s-a întâmplat ceva şi am sunat, am zis că poate mă înşel dar am sunat”, a povestit una dintre locatarele blocului.










Pompierii au apelat la scara mobilă pentru a intra în locuinţă şi au permis astfel accesul medicilor de pe ambulanţă în locuinţă. Bănuiala locatarilor din imobilul respectiv s-a adeverit, botoşăneanul fiind găsit în baie, spânzurat.


Bărbatul decedat era divorţat de soţie şi avea două fete stabilite în Italia. Singura sa rudă era o soră stabilită la Dorohoi. În urmă cu câţiva ani de zile şi mama sa a fost găsită decedată în casă, trupul său fiind ridicat abia după mai multe zile. El era cunoscut va fiind un consumator înrăit de băuturi alcoolice.