Un bărbat din Botoșani a fost aruncat câțiva metri de o mașină scăpată de sub control la un concurs de demonstrație și accelerare care s-a desfășurat pe Aerodromul din Vatra Dornei.
În imaginile surprinse de Radio Orion Media Vatra Dornei se vede cum mașina merge cu spatele spre grupul de spectatori, iar bărbatul în scaun cu rotile este aruncat pur și simplu.
Un alt bărbat abia are timp să ia un copil în brațe și fuge spre interiorul pistei aerodromului.
Potrivit unui comunicat remis de IPJ Suceava, cursa era organizată legal și existau toate avizele necesare.
”În jurul orei 12:00 un participant de 33 de ani din municipiul Iași, aflându-se la volanul mașinii pe pista aerodromului a pierdut controlul asupra vehiculului și a acroșat un spectator din public în vârstă de 27 ani din localitatea Trușești, județul Botoșani. Acesta a fost transportat la unitate medicală, iar leziunile sunt ușoare, nefiind necesară internarea”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.
Șoferul implicat a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ și are permis de conducere valabil.
”Evenimentul nu s-a produs pe drum public astfel încât nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni la regimul rutier, însă polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând a se efectua verificări și în ceea ce privește respectarea de către organizator a normelor legale impuse”, potrivit IPJ Suceava.