Botoșănean împușcat în gât pe front: AFLĂ ce s-a întâmplat cu el

Botoşăneanul Chirilă Chirică, din localitatea Hudeşti, a împlinit săptămâna trecută 100 de ani. Adus de spate, înconjurat de o parte a familiei, plutonerul adjutant principal s-a bucurat, la o asemenea vârstă, de musafiri oficiali veniţi să-i ureze sănătate şi voie bună, dar şi să-i transmită admiraţia şi respectul pentru toate cele realizate în viaţă.

 

E mereu cu televizorul deschis, pentru a se pune la curent cu noutăţile

 

A avut patru copii, care i-au dat patru nepoţi şi șapte strănepoţi, din care cel mai mic are un an. Ca civil a lucrat în agricultură, în cooperaţie, la CAP, dar şi la o fabrică de cherestea din Vatra Dornei. E mereu cu televizorul deschis, pentru a se pune la curent cu noutăţile şi în fiecare zi dă de mâncare la păsările ce îi cresc pe lângă casă. Un băiat îl vizitează de două ori pe zi, însă locuieşte singur de opt ani, de când soaţa, cu care ţine să spună că s-a înţeles foarte bine, a trecut la Cele Veşnice.

 Cu adevărat impresionantă este postea sa de militar combatant în două rânduri în Cel de-al II-lea Război Mondial. A fost concentrat imediat după ce s-a însurat. Şi-a lăsat soţia singură şi a înaintat cu frontul până la unitatea militară rusească Iasca. Împuşcat în gât, a fost adus în ţară, unde a stat internat trei luni. Medicul de la spitalul Sfântul Spiridon din Bucureşti, după ce a văzut rana făcută de glontele care a trecut prin gâtul botoşăneanului, i-a spus că nu prea are multe şanse de viaţă lungă.

Botoşăneanul a fost luat prizonier şi pus de ruşi la muncă în minele de cărbuni de la Donbas

 N-a avut dreptate, însă. Hudeşteanul Chirilă Chirică s-a întors acasă, însă după doar două săptămâni a fost concentrat a doua oară, de data asta ajungând până la Cernăuţi. Ca să-i fie viaţa grea, botoşăneanul a fost luat şi prizonier şi pus de ruşi la muncă în minele de cărbuni de la Donbas.


Povesteşte cu patos cum din cei 9 săteni din Hudeşti, care au plecat pe front, doar doi s-au întors acasă, iar cel de-al doilea s-a stins din viaţă la scurt timp după aia.

Diplome, premii și embleme de onoare pentru veteranul din Botoșani

La împlinirea celor 100 de ani, veteranul a primit, pe lângă bastonul cu tricolor oferit de prefectul Costică Macaleţi, un drapel, diplome, embleme de onoare, un premiu în bani înmânat de filiala botoşăneană a Asociaţiei Veteranilor de Război, dar şi un tort aniversar, oferit cu tot cu flori, de către primarul Atomei Viorel din Hudeşti.

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:38538:102 de ani viață cu amintiri, rugăciuni dar şi câte o tărie ca să alunge microbii- AFLĂ povestea unui veteran de război din Botoșani - FOTOGALERIE ]]