Bogdan Dăscălescu și-a ocupat biroul de vicepreședinte: Sunt nerăbdător să mă apuc de treabă - FOTOGALERIE

Urmează ca zilele acestea să i se delege atribuțiile.

 

De altfel, noul vicepreședinte a declarat că și-a făcut deja lista cu prioritățile sale.

 

„Nu mi s-au delegat atribuțiile, așteptăm. Propun destul de multe, vedem mai întâi atribuțiile. Eu chiar îmi făcusem lista clară. În primul rând proiectele pe care le-am anunțat în timpul campaniei: preluarea taberei Agafton cu Parcul Industrial de la Bucecea și zona liberă, sistemul de programare la spital, aș dori o conectare între medicii de familie și Spitalul Județean astfel încât să poată fi făcută o programare direct din cabinet. Programele europene sunt clar o prioritate să văd ce anume este deschis și ce anume se poate face”,

Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte Consiliul Județean.

 

Și susține că este nerăbdător să se apuce de treabă.

„Dna președinte a spus că momentan analizează să vadă cum va împărți atribuțiile între cei doi vicepreședinți și eventual administratorul public și ce anume își păstrează pentru dumneaei. Săptămâna aceasta sper să fie planificată treaba și eu sunt nerăbdător să mă apuc de treabă”,

 Bogdan Dăscălescu, vicepreședinte Consiliul Județean.

 

 

Bogdan Dăscălescu a ocupat biroul în care a lucrat Liviu Toma.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store