Blonda cu pumni de aur de la Botoşani care pune pe fugă toții băieții, de doi ani campioană națională la box  - GALERIE FOTO

La doar 19 ani o tânără din Botoșani a reușit să cucerească pentru al doilea an consecutiv titlul de campioană națională la box, la categoria +81 de kilograme. Ancuța Atomei a fost selecționată la lotul național și va participa la Campionatul European de Seniori.


 


A dat baschetul pe box

Ancuța s-a orientat spre acest sport dur la îndemnul unui prieten. După aproximativ cinci ani de zile, în care tânăra a practicat baschetul, a decis să urmeze sfatul unui amic și să își încerce norocul și în ringul de box. Tânăra a mărturisit că la început nu credea că are șanse de a face o carieră în domeniu, însă pe parcurs și-a demonstrat singură că se poate, au venit premiile importante s-a ambiționat și a mers mai departe.
”La început nu am crezut că o să îmi placă sau că o să mă țin de box, dar pe parcurs mi-a plăcut și am văzut că aduc rezultate. Am avut un prieten care făcea box. Chiar el m-a adus la box. Înainte de a practica acest sport am făcut baschet, după ce m-am lăsat a vorbit el cu antrenorul și mi-a zis: Hai, vii la box? Am zis că da, hai să încerc, dar nu am crezut că o să mă țin sau ceva de genul. Am încercat și totuși m-am ținut și am patru ani”, a povestit Ancuța Atomei.
[[banner]]

Dublă campioană naţională, bronz la europene

Sportiva a obținut până acum premii importante, de care este mândră. Tânăra a luat locul III la competițiile Europene și locul V la cele Mondiale, cel mai important fiind titlul de campioană națională, pe care l-a câştigat doi ani la rând.
Boxerița urmează se plece la sfârşitul acesti săptămâni la Complexul Sportiv ”Lia Manoliu”, unde va intra în pregătire centralizată cu lotul național pentru Europenele de la București. Deși a mai fost plecată pentru astfel de antrenamente, Ancuța a povestit că îi va fi greu, dar speră să se acomodeze și timpul să treacă cât mai repede pentru a reveni acasă la părinții săi.
”Normal că îmi este greu. Am mai avut astfel de antrenamente, dar am fost plecată doar pentru o lună, acum sunt trei, e mai mult, dar sper să treacă mai repede”, a mai spus Ancuţa Atomei.
Campioana din Botoșani este eleva antrenorului Victor Apetrei din cadrul Clubului Sportiv Botoșani.
Alexandra DOROHOI
CITEȘTE:
CS Botoşani si-a premiat sportivii
[[galerie-foto]]
VEZI ŞI:
 REPORTAJ: Fetele care ridică patru tone într-o zi - GALERIE FOTO