Blocurile sociale de la ANL Cișmea aproape gata, cetățenii din Centrul Istoric au prioritate: Nu putem risca viețile chiriașilorGALERIE FOTO

Ansamblul de locuințe sociale nou ridicate în zona ANL Cișmea este aproape de finalizare. Constructorul a reușit să realizeze finisajele exterioare, urmând ca în ultima etapă să se ocupe de intervențiile la interior.

 

Blocurile din ANL Cișmea aproape gata

 

 

Sunt 72 de locuințe sociale care ar urma să fie date în folosință cel mai probabil în vara acestui an. Lucrările la aceste două blocuri au fost realizate în proporție de 85%.

 

Pentru aceste imobile Primăria Botoșani a promovat un proiect de hotărâre care va intra în dezbateri la ședința din 30 martie pentru o altă investiție care vizează racordarea lor la rețeaua de energie electrică.

 

„În paralel cu construcția propriu zisă a imobilului, lucrăm și la procedurile de achiziție pentru a avea finalizat imobilul împreună cu racordurile la utilități și să nu ajungem la situația din mandatele anterioare în care erau gata clădirile și stăteam după furnizorii de utilități pentru că nu are apă, curent, etc., ca să le putem folosi”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Urmează repartițiile locuințelor 

 

Termenul de finalizare al blocurilor de locuințe sociale din cartierul ANL Cișmea este luna iulie a acestui an.

 

Ulterior Primăria va recepționa obiectivul de la constructor. După finalizarea recepției...

 

„Vom face și repartițiile, într-o ordine de priorități pe care o votăm în Consiliul Local. În primul rând vor avea prioritate persoanele din clădiri cu risc seismic. Aceste clădiri din municipiul Botoșani sunt cu precădere în Centrul Istoric și avem în acest sens expertize efectuate și vom mai efectua expertize pentru restul imobilelor pentru că avem clădiri foarte vechi cu risc de prăbușire și trebuie să le punem în siguranță și să protejăm chiriașii de acolo oferindu-le locuințe sigure în ANL Cișmea. Și aceasta este o situație care ne-a determinat cu un regulament, dar mai mult s-a modificat și legislația la nivel național”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Prevederea legală spune că nu mai pot fi închiriate locuințe sociale în clădiri cu risc seismic până nu sunt puse în siguranță clădirile prin lucrări de consolidare. Lucru care se va întâmpla și cu clădirile din Centrul Istoric, după evacuarea chiriașilor de acolo. Mai ales, în contextul cutremurelor care au avut loc în Turcia și Siria și care au generat măsuri din partea tuturor statelor pentru protejarea populației: „Nu putem risca viețile chiriașilor de acolo și trebuie să-i mutăm. Expertizele le facem cu firme cu experți acreditați care pot furniza o expertiză conform competențelor”, a mai explicat primarul Cosmin Andrei.

 

Locativa să verifice locuințele o dată la 6 luni

 

De asemenea, având în vedere că vor fi repartizate locuințe noi către chiriași care sunt acum în Centrul Istoric, edilul șef susține că va solicita și o modificare de regulament.

 

„Intenționez modificarea regulamentului de administrare a locuințelor sociale transmițând societății Locativa, cea care este administratorul nostru pentru aceste locuințe, obligația de a face verificări în imobilele care sunt închiriate în acest moment cu destinația de locuințe sociale, să vedem starea lor. În mod firesc, un proprietar privat are grijă de imobilul său și verifică dacă acești chiriași își plătesc facturile, dacă întrețin imobilul și dacă sunt condiții decente de conviețuire într-un condominiu”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

Fără câini în locuințele sociale 

 

Edilul șef a mai adăugat că sunt numeroase adrese remise de SC Locativa SA prin care se transmite că au în evidențe mai multe locuințe unde nu sunt achitate facturile la utilități și care sunt și degradate de chiriași, acest aspect reieșiind la verificările efectuate în teren sau la evacuările care au mai avut loc.

 

Verificările ar urma să aibă loc o dată la 6 luni și să fie făcute de administrator.

 

„Mai mult, trecem și obligativitatea ca acești chiriași ai noștri să nu dețină animale de companie, din cauza situațiilor din trecut, în care am încercat capturarea câinilor fără stăpân din Centrul Istoric, din Parcul Tineretului, iar chiriașii au luat câinii care erau liberi pe domeniul public și i-au băgat în imobile, acest lucru conducând la imposibilitatea de a-i captura”,

Cosmin Andrei, primarul municipiului Botoșani

 

În concluzie, primarul a arătat că în locuințele statului chiriașii trebuie să respecte anumite reguli.