Blocuri noi în Centrul Vechi: doi oameni de afaceri din Botoșani negociază o investiție imobiliară de anvergură - FOTOGALERIE

Investiția din zona istorică a municipiului Botoșani, acolo unde s-a dărâmat fosta fabrică de confecții Rapsodia pentru ridicarea unui supermarket Lidl, ar putea fi urmată de o alta, tot imobiliară. De această dată însă nu ar mai fi vorba de un centru comercial, ci de blocuri de locuințe.

 

Fost consilier municipal, discuții avansate privind vânzarea unor alte clădiri și terenuri

 

Companiile din grupul ”Raspsodia” mai dețin încă teren și clădiri în acea parte a Centrului Vechi. Printre altele, în partea dinspre spatele Bisericii Uspenia, magazinul fostei fabrici de confecții încă a rămas neatins, iar Mihai Tincu, director și acționar al amintitelor firme, negociază intens cu un om de afaceri o vânzare-cumpărare.


Potențialul cumpărător este tot botoșănean și are în plan ridicarea unor blocuri.


”Sunt în negocieri foarte avansate de a mai face niște blocuri în așa fel încât zona care cuprinde magazinul vechi al fabricii și tot acel colț de clădire care duce până spre sediul PSD-ului (al organizației municipale din strada Săvenilor – n.r.) să fie și aceea modernizată, mergând totuși pe ideea de a schimba Centrul Vechi, de a-l transforma într-o zonă cu flux de oameni, de viață, de market, de cartiere, de spații comerciale și în final să schimbăm și orașul acesta, cum s-au schimbat și altele”,


Mihai Tincu, director & acționar grupul de firma ”Rapsodia”.

 

Ce ar putea fi și ce este Centrul Istoric


Trei-patru blocuri sunt în plan să construiască în acea parte a orașului. În opinia acestuia, mai ales după ridicarea Uvertura Mall și fostului sediu al Banc Post, ar fi fost indicat ca pe partea dreaptă a străzii Independenței, pe direcția spre Biserica Sfântul Voievozi, vechile clădiri să fie înlocuite până la intersecția cu strada Săvenilor pentru a schimba aspectul întregii zone.


”Și să apară supermarket cu parcarea mare, câteva blocuri, spații verzi și un centru cu potență care să susțină Centrul Istoric cu tot ce este acolo, situl istoric al orașului care ține de la sediul Urban Serv până la fostul cinematograf Luceafărul”,


Mihai Tincu, director & acționar grupul de firma ”Rapsodia”.


În ciuda statisticilor prezentate de instituțiile teoretic de forță și a declarațiilor liniștitoare ale oamenilor politici, la Botoșani, Centrul Vechi continuă să fie o zonă evitată de o mare parte a cetățenilor, lăsată pradă locuitorilor de acolo, autoritățile nereacționând nici măcar atunci când oameni din acea parte a urbei urinează și murdăresc cu fecale gardul Bisericii Uspenia, în care a fost botezat Mihai Eminescu.  

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL

download from google play download from apple store