Biserica din Eşanca, umplută până la refuz de credincioşi la slujba mitropolitului

 

Credincioşii din satul Eşanca şi foarte mulţi dărăbăneni au umplut până la refuz vineri la prima oră incinta Mănăstirii „Sfânta Treime” din Eşanca. Chiar dacă nu a fost sărbătoare cu cruce roşie în calendarul creştin ortodox, oamenii nu au ratat ocazia de a participa la o slujbă oficiată de către Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Înalt Prea Sfinţitul Teofan.
Conform Dărăbăneni.ro, Sfânta Liturghie a început la orele 7:30 şi s-a încheiat două ore mai târziu cu un cuvânt de binecuvântare al IPS Teofan pentru toţi cei prezenţi în lăcaşul monahal. La această slujbă au participat diaconi de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi împreună cu pr. protosinghel Serafim Grigoraş, pr.arhimandrit Ioan, stareţul Mănăstirii Popăuţi, dar şi preoţi din zona oraşului Darabani, precum pr. protopop Constantin Pînzariu sau pr. Vartolomeu Bordei. După slujbă IPS Teofan a dus împreună cu părintele Pînzariu Sfântul Antimis bisericilor din Slobozia, Cuzlău, Plevna şi Izvoare, ulterior ajungând la aşezăminte sfinte din Protopopiatul Dorohoi, precum cele din Dumbrăviţa sau George Enescu.