Biroul cu tentă spirituală în care lucra o funcționară, plin cu candele și uleiuri, topit de un incendiu – GALERIE FOTO

Biroul unei funcționare de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) a ars mocnit la sfârșitul săptămânii precedente. Aceasta își desfășoară activitatea la etajul 1 al clădirii din strada colonel Tomoroveanu, iar paznicul instituției a observat luni în jurul orei 6:30 că este ceva în neregulă.

 

Birou înnegrit de ardere


Ușa prezenta semne de foc și un miros specific. Au fost alertați administratorul unității și femeia de serviciu, care au descoperit o încăpere acoperită de funingine. Mai multe obiecte, inclusiv tastatura computerului, o parte a monitorului și a mouse-ului erau topite.


Printre altele, mai multe dosare și flori în ghiveci au fost arse. În schimb, două icoane au rămas neatinse într-un peisaj negru. De asemenea, cablurile de alimentare cu electricitate nu s-au topit.


AJOFM a sesizat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) care a trimis o echipă de cercetare la fața locului.


”Raportul pentru stabilirea cauzei care a produs incendiul este deocamdată în lucru. În două-trei zile va fi finalizat”,


Lt. Dorina Lupu, purtător de cuvânt ISU Botoșani.

 

Birou de rugăciune?


Angajata respectivă lucra singură în acel birou și este cunoscută în instituție pentru faptul că a dat o dimensiune spirituală biroului său, având o mulțime de icoane și de candele.


De altfel, la fața locului s-au găsit inclusiv cutii de chibrituri și recipiente în care ar fi fost ulei.


Focul nu s-ar fi propagat din lipsa oxigenului întrucât camera ar fi foarte bine etanșeizată.


Înainte de cele întâmplate, salariata în cauză și-a luat bilet de voie pentru ultimele două ore din programul zilei de vineri și o zi de concediu pentru luni, 13 februarie.


Dublă anchetă


În paralel cu ancheta pompierilor, șefa AJOFM Botoșani a dispus înființarea unei comisii de cercetare administrativă pentru stabilirea condițiilor producerii evenimentului, constatarea și evaluarea pagubelor produse.


”Există o mulțime de documente prin care angajații au fost instruiți cu privire la normele de prevenire și stingere a incendiilor. Pe lângă acestea, au loc instructaje periodice, iar prin fișa postului sunt obligați să cunoască și să respecte normele PSI. Mai departe, în funcție de aceea ce va spune comisia noastră și ce concluzii vor trage reprezentanții ISU, vom lua măsuri în consecință”,


Anca Apăvăloaie, director executiv AJOFM Botoșani.


De incendiul de la Botoșani s-a aflat până la Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, fiind informat inclusiv ministrul Muncii, Marius Budăi.


Până la finalizarea cercetărilor biroul cu pricina a fost închis, fiind oricum inutilizabil până la efectuarea unor minime lucrări de renovare și dotarea din nou cu echipament IT specific.


Partea bună este că incendiul nu s-a extins la celelalte birouri și mai ales la celelalte etaje, unde este adăpostită și arhiva unității.