Bebeluș și mama lui, la spital după un accident rutier produs din imprudență

Șoferul vinovat de producerea accidentului rutier este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

 

În cursul zilei de joi, poliţiştii din Săveni au fost sesizaţi telefonic prin 112, despre faptul că, pe strada Ştefan cel Mare din oraşul s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti.

 

Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au stabilit că un bărbat de 55 de ani, din oraşul Săveni, nu s-a asigurat corespunzător în timp ce efectua manevra de plecare de pe loc, moment în care a acroşat un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 36 ani, din oraşul Darabani.

 

În urma impactului a rezultat avarierea celor două autoturisme şi vătămarea corporală a unei femei de 29 ani şi a unui bebeluș de 8 luni, pasageri pe bancheta din spate a celui de-al doilea vehicul, care au fost transportaţi la o unitate spitalicească în vederea acordării îngrijirilor medicale.

 

Cei doi conducători auto au fost testaţi alcooltest, rezultatele fiind negative.

 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store