Bătaie de joc cu evaluarea directorilor PDL

 

Analiza activităţii directorilor de instituţii susţinuţi de partidul de guvernământ nu a început nici până la aceasta dată, deşi vineri se împlinesc dpuă săptămâni de când liderul judeţean al PDL anunţase declanşarea unei astfel de acţiuni.

"Nu este sănătos"
Pe 8 iulie Cătălin Flutur anunţase crearea în filială a unei comisii care trebuia ca în 30 de zile să facă acest lucru, însă deşi a trecut aproape jumătate din timpul rezervat pentru acţiune, noua structură nu s-a întrunit nici măcar o singură dată în şedinţă. Aceasta cu toate că are de analizat prestaţia a zeci de directori. “Preşedintele ne va convoca, dar vă spun că nu s-a discutat. Trebuie să fim foarte atenţi în modul ăsta de abordare în a analiza şi sancţiona nu ştiu ce aspect. Chiar dacă este o echipă, este oarecum ingrat să faci lucrul ăsta. Din punctul meu de vedere nu este sănătos. Eu am fost vehement în a-mi susţine nişte lucruri care nu funcţionau sau deranjau, dar nu în sensul de a decide acum funcţia cuiva sau a avea pretenţii că pot eu să-mi dau cu părerea, deci eu nu sunt de acord cu lucrul ăsta”, ne-a declarat Dumitru Chelariu, prim-vicepreşedintele PDL Botoşani. Comisia care ar fi trebuit să evalueze şefii de deconcentrate este formată din preşedintele filialei, prim-vicepreşedinţi, şefii colegiilor parlamentare, preşedintele Consiliului Judeţean şi secretarul general al organizaţiei judeţene.
Director cu declaraţie de avere care miroase rău a falsuri, reconfirmat pe post
“Nu ştiu, probabil că mai e lumea în vacanţe”
, a răspuns deputatul Cătălin Buhăianu când a fost întrebat de ce amintita comisie nu şi-a început activitatea, dându-l ca exemplu pe Mihai Ţâbuleac, care s-a întors din concediu la începutul acestei săptămâni. “Evaluarea la directori se face pe bază de competenţă profesională, nu facem vendete personale”, a dat asigurări vicepreşedintele PDL Botoşani. Atunci când a făcut public demararea analizei activităţii directorilor Cătălin Flutur a spus că aceasta va urmări modul în care s-a pus în aplicare programul de guvernare şi că, sub nici o formă, nu se va pune accent pe latura politică. Înainte de evaluare, Ion Constantin, ex-directorul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi-a pierdut postul, iar Sorin Şologon (foto dreapta) şi l-a recâştigat prin concurs în ciuda dezvăluirilor privind activitatea sa la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Acesta nici măcar nu a fost pus în discuţia partidului, deşi s-a făcut public, printre altele, că a băgat în buzunarele sale şi ale fostei soţii, cu care trăieşte de fapt în continuare, circa jumătate de miliarde de lei vechi din fonduri europene prin programe la care AJOFM este partener şi că declaraţia sa de avere, pe care şi-a modificat-o după apariţia unor articole pe această temă, cuprinde o sumedenie de suspiciuni de falsuri grosolane.