Bărbat MORT după ce a căzut în cap de pe bicicletă

Un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) a fost solicitat joi seară în satul Dolina, din comuna Leorda, după ce un bărbat în vârstă de 69 de ani s-a dezechilibrat de pe bicicletă, a căzut și s-a lovit puternic cu capul de asfalt.

 

Din câte se pare,  M.I .a plecat de acasă cu bicicleta, iar la un moment dat în timp ce se deplasa pe drum s-a dezechilibrat și a căzut în cap. Bărbatul a fost văzut zăgând de câțiva vecini care s-au speriat și au sunat de urgență la 112. Odată ajunși medicii de pe autosanitară au efectuat manevrele de resuscitare, însă din păcate inima botoșăneanului a încetat să mai bată.

 

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat de un echipaj al Serviciului Județenean de Medicină Legală (SJML), iar în paralel Poliția a deschis o anchetă în acest caz pentru a afla cu exactitate cum s-a produs incidentul nefericit.