Un botoșănean își terorizează aproape zilnic vecinii: Stă cu toporul la ușă, mi-e frică!

Un bărbat care locuiește pe o stradă din municipiul Botoșani își terorizează aproape zilnic vecinii, după ce consumă câteva pahare de alcool. Cu mintea furată, botoșăneanul ia în mână un topor și iese pe scara blocului, acolo unde face circ, indiferent de oră.

 

Pe data de 14 septembrie 2015, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență erau solicitați în jurul orelor după-amiezii, pe strada Nucilor din municipiul Botoșani, acolo unde o femeie amenința că se aruncă de la etaj, după o ceartă aprinsă cu concubinul. Botoșăneanca, trecută de 40 de ani, a fost preluată la momentul respectiv de o autosanitară și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.

 

În ceea ce-l privește pe partenerul său de viață, se pare că nici acesta nu este ușă de biserică și mai mult decât atât, povestesc vecinii, atunci când uită să pună stop la băutură, ia în mână un topor și iese pe casa scării pentru a face scandal. ”Cu toporul efectiv stă la ușă când se îmbată, chiar și aseară, spune că taie, că spânzură. Mi-e frică să intru în casă”, povește o locatară.

Totodată femeia ne-a mai povestit că nu are deloc liniște, știind că vecinul său atunci când se îmbată o ia razna.

 

Nu am nici liniște, v-am spus, eu când vin de undeva mi-e groază că ăsta stă cu toporul la ușă, să vedeți acolo la el la ușă cât e spart cimentul. Când se îmbată iese pe casa scării că cine e așa și pe dincolo, face, taie, spânzură. Eu fiind singură și în casa mea mă tem. Eu nu pot să îmi permit să strig la el. El e dement, nu are voie de bea”, mai povestește femeia.