Bărbat mort de beat lovit în plin de un șofer de 24 de ani

Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

 

La data de 23 decembrie 2019, un bărbat de 40 de ani, din comuna Drăguşeni, care se angajase în traversarea drumului judeţean DJ 282, fără a se asigura în mod corespunzător, a fost acroşat de un autoturism condus de un tânăr de 24 de ani.

 

În urma impactului a rezultat rănirea pietonului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.

 

Persoanele implicate în producerea accidentului au fost testate alcoolscopic, rezultatul fiind negativ în cazul conducătorului auto, respectiv 1,64 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul pietonului. Ambilor le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propusă o soluţie conform prevederilor legale.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store