Bărbat băgat în spital cu arsuri grave de la o butelie

 

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din comuna Călărași, satul Pleșani a ajuns ieri seară în jurul orelor 23:00 la Unitatea de Primire Urgențe (UPU), a Spitalului Județean Mavromati cu arsuri grave pe suprafața copului, după ce o butelie ar fi explodat în locuința sa.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Județean de către un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Botoșani pentru a primi îngrijiri medicale de specialitate.

”Pacientul a fost diagnosticat cu arsură accidentală prin flacără de  gradul III-IV la nivelul hemitoacelui  stâng, față anterioară și posterioară, membru inferior stâng. A fost toaletizat în secția noastră, apoi a fost internat de Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie”, a declarat Petre Rădăuceanu, șeful UPU-SMURD.

Potrivit cadrelor medicale, pacientul are arsuri pe mai bine de 20% din suprafața corpului și urmează să se decidă dacă, va rămâne internat la unitatea spitalicească din Botoșani sau dacă va fi transferat la o clinică universitară. (A.D.)
CITEȘTE:
 ŞOCANT: Mamă stropită cu benzină şi incendiată de propriul fiu – VIDEO&FOTO
[[banner]]