Audit Filarmonică: cabinet de avocatură, consultanţă şi soft contabil nefolosit

 

Primarul de Botoşani a criticat modul în care a condus Filarmonica de Stat Botoşani fostul director, Mihai Sârbu în privinţa căruia a declarat că va încerca, împreună cu salariaţii de la compartimentul juridic să impută o parte din sumele care ar fi fost cheltuite în mod defectuos.

Un prim aspect semnalat este privitor la contractarea de servicii artistice a unor colaboratori în detrimentul salariaţilor din Filarmonica de la Botoşani, lucru care a dus la creşterea ponderii cheltuielilor din buget.
„Pe lângă cheltuieli mult mai mari cu salarizarea acestora, s-a plătit şi cazarea şi transportul acestora”, a declarat primarul.
În privinţa unor cheltuieli nejustificate, Ovidiu Portariuc a exemplificat prin a oferi următoarele detalii:
Au fost angajate cheltuieli în sumă de 18.600 de lei către SC Andersen Consulting Group pentru consultanţă sistem de control managerial fără a se vedea o îmbunătăţire a actului managerial. A fost angajată şi plătită suma de 34.400 de lei cabinetului individual avocat Buceceanu Dinu care a asistat conducerea Filarmonicii pentru procesele intentate de către angajaţi în urma deciziei directorului”, a mai declarat Ovidiu Portariuc.
Asta după ce, Mihai Sârbu a aplicat o serie de sancţiuni salariale pe perioada  protestelor din luna ianuarie a anului trecut, iar salariaţii vizaţi au obţinut în instanţă de sentinţă favorabilă şi executorie. Filarmonica a plătit astfel drepturile salariale reţinute dar şi cheltuielile de judecată.
[[banner]]
„Au fost angajate şi plătite Infotip SRL Iaşi pentru un program de contabilitate 3.720 de lei program care nu este utilizat. Evidenţa contabilă este ţinută manual, notele contabile sunt întocmite manual, nu fost întocmite fişele achitate furnizorilor pentru diverse servicii sau furnizori de bunuri”, a mai explicat edilul şef.
Totodată a fost achitată în anul 2012 suma de 44.493 de lei şi în 2013 suma de 57.599 de lei către SC Consulting Hotels SRL Botoşani pentru cazarea colaboratorilor la hotel, fiind achitate 380 de nopţi în 2012 şi 490 de nopţi de cazare în 2013. Şi asta în condiţiile în care veniturile proprii ale instituţii nu ar fi înregistrat o creştere semnificativă, din contră ar fi înregistrat o scădere de 14 procente faţă de anul 2012.
În acelaşi timp pentru că nu au fost achitată în 2012 contribuţia datorată bugetului de stat pentru neangajarea persoanelor cu handicap, Filarmonica a plătit suma de 10.234 de lei inclusiv penalizări de întârziere de 2.700 de lei, la obligaţii legale”, a mai spus Ovidiu Portariuc.
(G.E.)
CITEŞTE:
 Audit la Filarmonică: 490 nopţi de cazare într-un an