Lacul Stânca – Costești este o zonă protejată, adică o arie de protecție specială avifaunistică situată în nord-estul Moldovei, pe teritoriul județului Botoșani.
Conform Centrului Național pentru Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Botoșani, aria naturală este situată în extremitatea central - estică a județului Botoșani, pe malul drept al Prutului, în imediata apropiere a graniței cu Republica Moldova.
Se află mai exact pe teritoriul administrativ al orașului Ștefănești și pe cele ale comunelor Manoleasa și Ripiceni.
Este totodată una dintre cele mai mari acumulări de apă din România și cea mai mare de pe Prut.
Lacul Stânca - Costești sau Balatonul României, după cum i se mai spune, este una dintre atracțiile care au prins foarte multă amploare în rândul turiștilor.
Mai mult, Lacul de acumulare se află pe locul doi ca mărime din țară, după Lacul Porțile de Fier I și îndeplinește mai multe funcționalități:
Culturi cerealiere extensive (inclusiv culturile de rotație cu dezmiriștire) și Pajiști ameliorate, ce adăpostesc și asigură condiții prielnice de cuibărire și hrană pentru mai multe specii de păsări (migratoare, de pasaj sau sedentare), dintre care unele protejate la nivel european.
Pe lângă frumuseţea locului, lacul de la Stânca are o importanţă ştiinţifică extraordinară, fiind un adevărat paradis al ornitologilor. Aici se află 59 de specii de păsări protejate prin lege, la nivelul Uniunii Europene.
Totuși, cea mai renumită întrebuințare este cea turistică, fiind printre primele opțiuni ale celor care aleg acest lac, în sezonul cald.
Lacul Stânca - Costești pare să fie unul dintre locurile preferate atât de botoșăneni, cât și de turiștii care ajung în Botoșani.