Azil controlat de doctorița Babei, închis după descinderile Poliției, dosarul penal pentru o mulțime de fărădelegi – VIDEO ce era acolo

După câteva zile de controale la căminele de bătrâni, în care echipele mixte coordonate de Prefectură nu au depistat nereguli majore, Inspectoratul de Poliție Județean a declanșat propria acțiune.

 

Evaziune fiscală, fals în declarații și exercitarea fără drept a unei profesii

 

Joi și vineri, oamenii legii, împreună cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică și Inspectoratului Teritorial de Muncă, au descins la două azile în activitatea cărora este implicată doctorița Daniela Babei de la Unitatea de Primiri.


Inspectorii deplasați la fața locului au descoperit o puzderie de încălcări ale legii.


Ca atare, în urma neregulilor constatate, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de evaziune fiscală, fals în declarații și exercitarea fără drept a unei profesii, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor comiterii faptelor, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani.

 

Amenzi de 9.000 de euro

 

De asemenea, au fost aplicate patru amenzi în valoare de 45.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind sănătatea publică și pentru nerespectarea normelor privind paza obiectivelor și bunurilor.


Mai mult, ca măsură complementară a fost dispusă anularea autorizației de funcționare pentru căminul din strada Viilor, despre al cărui control Botoșăneanul v-a informat vineri dimineață, în timp ce acțiunea avea loc.


Este primul centru destinat vârstnicilor închis de la demararea controalelor după izbucnirea scandalului ”azilelor groazei” din Voluntari.

 

La sosirea Poliției, reprezentanții centrului din strada Viilor, inlcusiv dr. Daniela Babei, susțineau că nu au ceva de ascuns și că vârstnicii sunt tratați cum se cuvine.