Avocata familiei Alexandrei, drept la replică pentru medicii de la Maternitate: Nu este un atac la adresa lor

Urmare a vizitei la prefect a unor medici din cadrul Secției de Obstetrică și Ginecologie din cadrul Spitalului Județean Mavromati, familia Alexandrei Ivanov a transmis prin avocat o scrisoare deschisă.

 

Doctorii de la Maternitate i-ar fi comunicat prefectului că sunt amenințați și agresați verbal de paciente sau aparținători, după decesul pacientei Alexandra Ivanov care a declanșat o serie de proteste fără precedent la Botoșani.

 

Avocatul Gianina Vera Poroșnicu de la Iași, reprezentantul legal al familiei a transmis un punct de vedere pe care îl redăm mai jos:

 

„Pe măsură ce ancheta penală în „cazul Alexandra” avansează, simt nevoia să le reamintesc tuturor celor dezamăgiți de funcționarea sistemului medical că este foarte important ca luările de poziție și acțiunile lor să rămână într-un cadru civic.

 

Nu trebuie să existe niciun fel de manifestări agresive față de medici sau alți membri ai personalului medical de la Spitalul Județean din Botoșani. Actele care ies din sfera civismului și a bunei cuviințe trebuie condamnate: singura șansă pentru a merge înainte este comportamentul cumpătat și demn.

 

Ceea ce ne dorim noi este ca, dincolo de sancțiunile pentru cei vinovați și de toate celelalte aspecte juridice, să fie creat un mediu de lucru care să protejeze și să ajute pacientul. El nu poate apărea dacă medicii, asistenții și ceilalți angajați ai spitalului sunt insultați și intimidați.

 

„Cazul Alexandra” nu este un atac la adresa lor ci, așa cum s-au exprimat de multe ori membrii familiei Alexandrei, o încercare de a pune lucrurile în ordine, pentru ca asemenea drame să nu se mai repete.

 

După cum știți, mama Alexandrei este cadru medical – așadar, înțelege foarte bine cât de important este ca oamenii în halate albe să se poată concentra pe deplin asupra muncii, fără teamă sau presiuni. Și să poată înțelege ce schimbări sunt necesare pentru ca Spitalul Județean, ca instituție, să-și recâștige încrederea comunității”.