AVARIE: S-a oprit apa pe mai multe străzi din municipiu  

Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp de reprezentanții companiei de apă. 

               

 

Astăzi, 20 decembrie 2024, echipele de intervenție ale SC Nova Apaserv S.A. Botoșani intervin pentru executarea lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă din material OL, cu diametrul de 300 mm, localizată în intersecția străzilor Octav Onicescu  cu Pacea.

Pentru realizare acestor operațiuni, în intervalul orar 11:30-15:00 se sistează furnizarea apei potabile către utilizatorii din municipiul Botoșani, ce locuiesc pe străzile: Pacea, Mihail Kogălniceanu, Bucovina, Viilor, Nicolae Iorga, inclusiv pe străzile și aleile adiacente.

 

S.C. Nova Apaserv S.A. Botoșani își cere scuze față de abonații afectați și îi asigură că se va interveni cu operativitate pentru finalizarea lucrărilor, astfel încât disconfortul creat să fie cât mai redus.

 

Mulțumim pentru întelegere! , a transmis Nova ApaServ