„Avalanşă” de afecţiuni respiratorii la Spitalul de Copii

 

Mii de copii  au ajuns la Centrul de Primire Urgenţe (CPU) a Spitalului de Copii, diagnosticaţi cu afecţiuni respiratorii şi laringită. În luna martie, aproape 2.000 de cazuri au fost înregistrate la CPU, dintre care aproximativ 1.300 au fost viroze respiratorii.
copil racit Botosani  Pe lângă pacienţii care au ajuns la spital din cauza unor afecţiuni respiratorii, de la începutul lunii aprilie au început să se înmulţească şi numărul copiilor diagnosticaţi cu laringită, înregistrându-se aproape 10 cazuri pe noapte.
„A fost frig şi s-a lungit cam de prin noiembrie, decembrie şi suntem la jumătatea lunii aprilie şi tot a mers şi cu virozele, de asemenea cel puţin în ultimele două săptămâni a fost jale numai laringite”, a spus Cătălin Mihailiuc, medic primar pediatru la Spitalul de Copii.
Numărul mare de pacienţi care au ajuns la urgenţe în luna precedentă este cauzat, potrivit cadrelor medicale, de temperaturile scăzute şi vremea nefavorabilă, motive pentru care copiii care s-au îmbolnăvit în iarnă s-au confruntat cu aceeaşi problemă şi la începutul primăverii.
CITEŞTE ŞI:
 „Explozie” cu sute de viroze în spitalele botoşănene