Autorizaţie de construcţie şi interzis la roz bombon pentru anvelopări termice

 

Botoşănenii care vor dori în această vară să îşi reabiliteze termic apartamentele pe propria cheltuială ar putea avea nevoie de autorizaţie de construcţie de la Primărie. Măsura ar putea fi luată pentru a evita situaţii în care unele blocuri unde vor fi făcute anvelopări individuale să ofere imaginea unor culori ţipătoare cum ar fi roz bombon sau verde ţipător.

Viceprimarul Viorel Iliuţă a oferit ca exemplu negativ în acest sens oraşul Roman care oferă imaginea unor blocuri pestriţe. Şi pentru ca Botoşani să nu se alinieze acestei categorii, municipalitatea va impune o serie de restricţii. „Faptul că se reabilitează termic o serie de blocuri, etajul doi da, etajul trei, nu, am zis că vom accepta reabilitarea făcută pe banii locatarilor numai cu autorizaţie de construire şi impunând noi anumite culori, ei pot alege, dar noi le spunem care, cum vor e treaba lor, dar numai din culorile astea”, a declarat edilul.
De altfel şi cele 30 de scări de bloc care vor fi incluse în program de reabilitare energetică derulat de Primărie vor fi construite în culori calde. „Proiectele pentru reabilitare energetică a blocurilor trebuie să aibă două efecte, unul de reducere a consumului de energie termică cu minim 40% asumat în proiect iar al doilea element este înfrumuseţarea oraşului. Ca să poţi înfrumuseţa oraşul, vorbim de blocuri situate la artere principale, trebuie să oferi o imagine acelui bloc şi propunerea arhitecţilor a fost să mergem pe culori de pământ maro, bej, ocru, portocaliu sau galben pal, culori care să dea bine”, a mai declarat Viorel Iliuţă. În prezent cererea de finanţare pentru acest program a fost depusă la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord – Est de la Piatra Neamţ.
CITEŞTE:
 Primăria vrea să pună capăt blocurilor multicolore – GALERIE FOTO un oraş pestriţ