Audiențe la Primărie pentru scandalurile din Parcul Tineretului

Astăzi la Primăria Botoșani a fost rândul consilierului local, Cătălina Lupașcu să țină audiențe. 

 

Doi cetățeni care locuiesc în Parcul Tineretului au fost printre cei care s-au înscris pentru a-și spune problemele cu care se confruntă. 

 

Iar ceea ce nu a reușit anul trecut prefectul, încearcă să rezolve un consilier local. 

”Nu e normal ca zona respectivă să fie scăpată de sub control. Așa cum este și zona Centrului Istoric. Cred că trebuie să ne punem la o masă toți și să stabilim ordinea și liniștea în orașul acesta. Altfel cetățenii de acolo chiar îmi spuneau: Doamnă, ce să fac, să îmi las locuința? Prefer să dau locuința la Primărie și Primăria să îmi dea locuință în altă parte. Nu putem să ajungem în halul acesta”, 
Cătălina Lupașcu, consilier local 

Scandalurile din această zonă a orașului, intens ocolită de majoritatea concitadinilor izbucnesc mai ales la lăsarea serii, când cetățenii normali încearcă totuși să se odihnească.  

”Nu trebuie să uităm că în toate apartamentele și în toate blocurile din jurul blocurilor 135 și 140 sunt oameni care desfășoară activități, care vin de la muncă, care își doresc să aibă liniște în intimitatea lor personală. Lucrurile nu ar trebui să mai stea așa”,
Cătălina Lupașcu, consilier local 

Pe timpul nopții, locatarii blocurilor 135 și 140 obișnuiesc să stea sub geamurile celorlalte imobile din zonă și să asculte muzică sau să discute între ei pe un ton ridicat. Asta atunci când nu consumă alcool și se ceartă între ei.