CJ-ul a cheltuit peste 100.000 de lei ca să cumpere laptopuri aleșilor, unii consilieri le-au refuzat: Ne-a întrebat cineva dacă avem nevoie? - FOTOGALERIE

După ce timp de un an plenul județean s-a întrunit, cu foarte puține excepții, în ședințe secrete, recent consilierilor județeni le-au fost oferite mijloace electronice. Dar și servicii de internet pentru a le putea accesa.

 

Se termină pandemia, aleșii de la Județ cumpără laptopuri

 

 

În cele 12 luni de pandemie la Botoșani, ședințele de Consiliu Județean au avut loc de obicei în sistem audio, prin telefon.

 

După numeroase semnale de alarmă prin care s-a atras atenția asupra faptului că aceste ședințe au fost ilegale, fiind nepublice, actualul președinte, Doina Federovici a reluat procedura de convocare fizică a aleșilor de la Consiliul Județean.

 

Și recent a finalizat și achiziția de laptopuri pentru cei 33 de consilieri, județeni printre care și ea. Mijloacele electronice au fost predate la precedenta ședință, fiind oferite laptopuri dar și modemuri pentru conexiune la internet, oferită tot din bugetul județului.

 

Peste 1 miliard de lei vechi pentru laptopurile aleșilor 

 

Suma pentru aceste achiziții este de 122.245,2 lei fără TVA, iar contractul se întinde pe o perioadă de 24 de luni.

 

Banii achitați reprezintă contravaloarea serviciilor oferite de operatorul care a câștigat achiziția, respectiv abonamentul de trafic date mobil, licențele Microsoft necesare pentru cele 33 de laptopuri, dar și posibilitatea organizării de ședințe în sistem de audioconferințe care să fie înregistrate, precum și transferul de documente.

 

Plata se face în 24 de rate lunare egale, ca la orice abonament cu un operator de telefonie mobilă.

 

 

Iar dacă momentul achiziției nu este unul tocmai fericit având în vedere că ședințele au fost reluate, o justificare a cumpărării laptopurilor a fost că se dorește ca și la CJ, mapele cu proiectele de hotărâre să fie transferate în mediul online și să nu mai fie oferite aleșilor pe hârtie.

 

Procedură de lucru care la Primăria Botoșani sa fost implementată încă din 2014.

 

Unii aleși au refuzat laptopurile

 

Unii consilieri au refuzat însă laptopurile și modemurile puse la dispoziție de Consiliul Județean pentru simplul motiv că dețineau așa ceva, fiind de altfel greu de crezut că un ales de la CJ nu a fost în stare să își cumpere un computer în viața sa.


În opinia lor, CJ a efectuat o cheltuială inutilă doar pentru a avea un pretext să nu organizeze ședințe video publice în perioada în care numărul mare de îmbolnăviri nu permitea întrunirile în sala Palatului Administrativ.


Culmea este că printre cei cărora CJ-ul le-a cumpărat laptop și modem se află și un liberal care deține o afacere tocmai în domeniul IT și care vinde inclusiv astfel de produse.


sorin cornilaCa atare, a declinat oferta.

 

”Ne-a întrebat cineva dacă avem nevoie? Nu! Ni le-au pus în brațe”


”Motivul pentru care le-am refuzat este că avem laptopuri și soluții de conectare. Cred că toți consilierii județeni au. Eu nu pot crede că nu au consilierii astfel de soluții tehnice. Dar de fapt nu s-a dorit până acum ca ședințele să fie publice. Ne-a întrebat cineva dacă avem nevoie? Nu! Ni le-au pus în brațe. Frumos este că s-au dat când am început să ne întâlnim fizic și poate "întâmplător" înainte de Paște”,


Sorin Cornilă, consilier județean.


Alți doi liberali, Viorel Iliuță și Agnes Holca, manageri la două dintre cele mai mari companii botoșănene, au refuzat la rândul său să preia ”cadoul” de la CJ.


De altfel, au fost și consilieri județeni deranjați de afirmația de genul, ”să aveți și voi pe ce să deschideți documentele primite, să vă uitați pe ele”, făcută atunci când li s-au predat bunurile. ”De parcă suntem vai de capul nostru și ne dau ei”.

 

 

 

DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store