Atenţie, şoferi: Dacia recheamă de URGENŢĂ în service-uri maşinile Duster cu un anumit număr de identificare

Constructorul auto Dacia, parte din grupul francez Renault, recheamă în service-urile din România 1.826 de autovehicule marca Duster.

 

Potrivit unui comunicat postat postat pe site-ul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (www.anpc.gov.ro), proprietarii de maşini Dacia Duster cu numere de identificare în formula „UU1YYYYYXXXXXXXX” sunt invitaţi să se prezinte în service-uri pentru recalibrarea calculatorului de injecţie.

 

Reprezentanţii Dacia estimează că ar putea fi afectate de o defecţiune a calculatorului de injecţie un număr de 1.826 de autovehicule marca Duster.

„Dacia a identificat posibilitatea calibrării incorecte a calculatorului de injecţie. Acest lucru poate antrena pierderea funcţiei Stop&Start şi a sistemului ESM (Energy Smart Management)”, se arată în comunicat, citat de Observator


Astfel că proprietarii de maşini Duster vizaţi sunt invitaţi să contacteze „în cel mai scurt timp” un reparator din reţeaua autorizată Dacia de pe teritoriul României, pentru stabilirea unei programări în vederea verificării versiunii software a calculatorului de injecţie.

„În cazul în care se va considera necesar, se va instala o nouă versiune de softwafe”, intervenţia respectivă urmând a fi „realizată gratuit”, precizează Dacia.

Durata eventualei intervenţii ar urma să fie de 35 de minute, estimează reprezentanţii Dacia.

 
download from google play download from apple store