ATENȚIE caniculă, pompierii dau avertismente cu pericole de incendii

Din cauza temperaturilor ridicate din această perioadă, pompierii botoșăneni sfătuiesc cetățenii să fie precauți în ceea ce privește aprinderea focului în apropierea vegetației uscate deoarece într-un moment de neatenție se pot produce incendii soldate cu pagube materiale dar și pierderi omenești.

 

Potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie - Centrul Meteorologic Regional Moldova,  astăzi şi mâine, Indicele de Temperatură - Umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 de unităţi în mai multe judeţe din Moldova, printre care şi Botoşani.

Aprinderea focului în zone cu vegetație uscată este interzis

Întrucât sunt prognozate temperaturi în creştere, se impune luarea unor măsuri preventive în vederea limitării producerii unor situaţii de urgenţă, care se pot solda cu pagube materiale importante sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti. În locurile în care vegetaţia este uscată, aprinderea focurilor nu este permisă. Se recomandă ca, în intervalul orar 14.00 -20.00, să nu fie aprins focul în propriile gospodării.

Focul aprins în gospodării trebuie păzit și ferit de copii

Focul deschis se poate folosi numai în vetrele special amenajate sau la o distanţă de minim 100 de metri de marginea (liziera) pădurii. Se va curăţa vegetaţia din jurul vetrei, iar focul va fi păzit în permanenţă. Copiii vor fi supravegheaţi pentru a nu transporta jar sau alte materiale aprinse în afara vetrei de foc. La plecare, focul va fi stins prin stropirea cu apă a jarului până la stingerea totală a acestuia, lucru absolut necesar din cauza posibilităţii reaprinderii acestuia la orice adiere de vânt. Recipientele cu gaze lichefiate (GPL, oxigen etc.) trebuie păstrate astfel încât să fie ferite de acţiunea directă a razelor solare sau stropite periodic cu jeturi de apă, în vederea răcirii lor.La depozitarea unor materiale uşor inflamabile (furaje, cărbune, rumeguş, bumbac) trebuie avut în vedere faptul că acestea, în condiţii specifice de temperatură şi umiditate, se pot autoaprinde. De asemenea, pe timpul transportului furajelor cu autovehicul, trebuie să se asigure buna funcţionare a acestora şi dotarea lor cu materiale de stingere.

Afișe pentru informarea cetățenilor cu privire la prevenirea incendiilor

Administraţiile publice locale au obligaţia să afişeze în locurile des frecventate de cetăţeni regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor specifice acestei perioade, să stabilească locurile unde se pot efectua lucrări cu foc deschis şi persoanele desemnate să supravegheze, să interzică utilizarea focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu, să atenţioneze împreună cu administratorii fondului silvic pe cei care tranzitează pădurea sau
desfăşoară activităţi în acest areal asupra consecinţelor pe care le pot avea folosirea focului deschis sau fumatul în pădure (în pădure focul se va face în locuri special amenajate, iar dacă acestea nu există, focul se va face în locuri cât mai îndepărtate de arbori şi vegetaţie; la plecare se va stinge jarul).
CITEȘTE:
 Luna cu cele mai puține incendii din ultimii cinci ani - AFLĂ cum a fost posibil așa ceva