Așteptare la final : Prefectul a primit sentința lui Țurcanu, juriștii se pun cu burta pe lege

Comunicarea Curții de Apel Suceava cu privire la condamnarea la șase luni de închisoare a președintelui Consiliului Județean, Florin Țurcanu, a ajuns marți dimineață pe masa prefectului Costică Macaleți.

 

În următoarele câteva zile reprezentantul Guvernului în teritoriu spune că va da spre analiză compartimentului juridic din cadrul Instituției Prefectului cu privire la o eventuală suspendare din funcție a lui Florin Țurcanu.
Am primit încheierea de la Curtea de Apel Suceava și raportul consultativ al secretarului general de la CJ. Lucrarea este dată la compartimentul juridic, probabil durează câteva zile până vor avea un răspuns. În urma analizei acestui răspuns voi solicita un punct de vedere al Ministerului Afacerilor Interne, al juriștilor de acolo”, a declarat Costică Macaleți, prefectul județului Botoșani.
În cazul în care juriștii Prefecturii nu vor ajunge la o concluzie, va fi emisă o solicitare către forurile de la București pentru că, spune prefectul: „Este o decizie de mare responsabilitate, mai ales că este o funcție importantă a județului care trebuie luată cu foarte mare responsabilitate”.
Florin Țurcanu a fost condamnat definitiv la finele anului trecut la 6 luni de închisoare cu suspendare și riscă să-și piardă mandatul de președinte al CJ. Soarta sa se află în mâinile prefectului sau a MAI.
(C.B.)
CITEȘTE:
 Miroase a răzbunare: Țurcanu se ia de Macaleți și de toți care se întorc împotriva lui – dacă se dă ordin, atac decizia în instanță