Ediţia de anul acesta a evenimentului are tema Tânărul în cetate, subiect ce va fi dezbătut în cadrul a şase conferinţe de tip TEDx şi a sesiunilor de lucru.
Începând cu data de 23 august şi până pe 25 august 2019, Iaşul este gazdă a unei întâlniri ce prinde deja rădăcini în Moldova - Întâlnirea Tinerilor Ortodocşi (ITO). Organizat de către Departamentul Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iaşilor, ITO Moldova este la a doua ediţie.
Timp de trei zile, oraşul celor şapte coline va reuni în inima sa 1.400 de tineri ortodocşi din judeţele Iaşi, Neamţ, Botoşani, Suceava, Bacău, Vaslui, Ialomiţa, dar şi 248 de voluntari care se pregătesc să-i primească şi să-i bucure pe tinerii participanţi. Pentru aceştia, ITO Moldova nu este doar prilej de întâlnire, ci şi de formare.
Toţi invitaţii din acest an sunt oameni care prin cuvântul lor stârnesc curiozitate, stimulându-i pe tineri să se implice în viaţa societăţii şi îndemnându-i pe aceştia să facă, în primul rând, o schimbare în vieţile lor pentru a putea face, mai târziu, o schimbare în comunităţile în care trăiesc.
Ediţia de anul acesta a evenimentului are tema „Tânărul în cetate”, subiect ce va fi dezbătut în cadrul a şase conferinţe de tip TEDx şi a sesiunilor de lucru. Tinerii vor avea ocazia să afle răspuns la diversele lor întrebări, referitoare la rolul lor în societatea contemporană şi la cum puterea unei singure persoane poate ajuta la evoluţia unei întregi societăţi. Tema are la bază cartea „Creştinul în cetate”, al cărei autor este Adrian Papahagi. Domnia sa, alături de alte personalităţi prezente (pr. Visarion Alexa, Anamaria Popa, Mihăiţă Neşu, arhim. Nicodim Petre şi maica Siluana Vlad), ne va încredinţa că tânărul este mereu cel care poate schimba sau poate stagna evoluţia lumii în care trăieşte.
În programul întâlnirii, tinerii vor avea un răgaz de câteva ore în care să descopere tainele oraşului gazdă, înainte de conferinţa cu nume omonim, a temei şi a concertului susţinut de Ansamblul de muzică veche „Anton Pann”. Fiind un eveniment al întregului oraş, aşteptăm ieşenii şi pe toţi cei care vor să se bucure alături de noi la acest eveniment, mâine, începând cu ora 18:00, în Grădina Palas.
ITOM 2019 se va încheia în ziua de 25 august cu Sfânta Liturghie arhierească la Catedrala Mitropolitană (9:00-12:00).
Organizatori: Arhiepiscopia Iaşilor, prin Departamentul Misiune pentru Tineret, ASCOR şi ATOR Iaşi.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: