O întâmplare care a străbătut secolul scoate la iveală încă o dată, dacă mai era nevoie, contribuția botoșănenilor la dezvoltarea științei și culturii din România.
În anii 30 ai secolului trecut, Octav Onicescu era profesor la Universitatea din Bucureşti. Acolo sosise, de la Iaşi, profesorul Ion Simionescu. Acesta din urmă, născut în Bacău, dar rămas orfan, fusese crescut de bunica sa din Botoşani. A fost, așadar, elev al Liceului Laurian - coleg cu Nicolae Iorga. Pentru a mai adăuga un amănunt pentru generația părinților și bunicilor noștri, să spunem că fiica sa, Cecilia Simionescu, este cea pe care mai toţi o ştim sub numele Sanda Marin, autoarea celebrelor cărţi de bucate.
Iată ce scria peste ani Octav Onicescu:
"...mai târziu, după ce profesorul Simionescu venise de la Universitatea din Iaşi la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, am făcut observaţia că dintre cei 16 profesori care constituiau consiliul facultăţii, cinci erau din Botoşani, patru dintre noi fiind şi absolvenţi ai Liceului Laurian".
Octav Onicescu a fost și rămâne unul dintre cei mai străluciţi matematicieni din toate timpurile, cu o contribuţie importantă în mai toate ramurile matematicii, atât teoretice cât şi aplicate.
Cu toate acestea, Octav Onicescu s-a considerat mereu a fi un ”cercetător de fapte umane, sociale sau economice”
„Eu nu sunt în primul rând un matematician, necum probabilist, cum mi se spune de preferinţă, sau un mecanician, cum vor alţii să mă considere. Eu însumi mă privesc ca un cercetător de fapte umane, sociale sau economice, de fenomene naturale, cu mijloace matematice. Matematica este unul din marii educatori ai gândirii. Ea te învaţă să anticipezi o situaţie de viaţă şi, întocmai ca într-o problemă, să ţii seama de toţi factorii, să-i analizezi, să-i compari, astfel încât să poţi lua cea mai bună decizie”, spunea Octav Onicescu.
Născut la 20 august 1892 în Botoşani, a urmat şcoala primară şi liceul - renumitul "August Treboniu Laurian" - în oraşul natal.
A fost unul dintre cei mai buni elevi ai timpului său şi, după cum relatează cu umor în Memorii, nu doar cota pentru matematică îi era ridicată în acea vreme, ci poate şi cea pentru poezie, dar după Eminescu nu mai îndrăznea nimeni să o evalueze.
În 1911 se înscrie la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Bucureşti, secţia Matematică, urmând în paralel şi cursurile Facultăţii de Litere-Filosofie.
”În facultate câștigă foarte repede admiraţia multor profesori, în special a marelui profesor de matematică Gheorghe Ţiţeica, cu care va avea o colaborare îndelungată. După numai doi ani de studii universitare, în 1913 îşi ia licenţele în Matematici şi în Filosofie, cu un an mai devreme decât colegii săi de generaţie. Proaspătul absolvent îşi începe activitatea didactică la liceul militar Mânăstirea Dealu de lângă Târgovişte, devenind profesor la una dintre cele mai mândre şcoli ale învăţământului mediu din România, aşa cum îşi caracteriza marele savant primul său loc de muncă. Munca de profesor îi va fi întreruptă de începerea războiului în 1916, unde participă cu entuziasm”, scrie Iulian Stoleriu, Facultatea de Matematică, Universitatea "Al. I. Cuza" Iaşi.
Imediat după război pleacă la Roma unde va face un doctorat strălucit într-o problemă de mare actualitate la acea vreme, şi anume aplicaţii ale geometriei diferenţiale în teoria relativităţii generalizate, ce fusese recent elaborată de Albert Einstein. În Italia a fost înconjurat şi îndrumat de mari maeştri în matematică, cum ar fi Tullio Levi-Civita, Vito Voltera şi Guido Castelnuovo, care aveau să-i influenţeze pozitiv cariera ştiinţifică. Încă din timpul stagiului de doctorat a publicat diverse lucrări în geometria diferenţială, fapt care i-a adus un mare prestigiu în viaţa academică.
A obținut titlul de doctor în iunie 1920.
Imediat după ce a părăsit cetatea eternă, a plecat la Paris, înscriindu-se la Seminarul "Jacques Hadamard" de la "Collège de France". În acelaşi timp, ia parte la prestigioasa universitate Sorbona unde frecventează cursurile marilor profesori Emile Picard şi Elie Cartan şi organizează un seminar pentru matematicienii români.
Ulterior a devenit membru corespondent (1933) şi apoi titular (1965) al Academiei Române iar, după ieşirea la pensie în 1962, i s-a conferit prin decret titlul de "Profesor emerit".
De-a lungul carierei sale, Octav Onicescu s-a remarcat ca fiind un excelent pedagog şi om de ştiinţă, cu o deosebită activitate de organizator.
Este fondatorul teoriei probabilităţilor, statisticii şi matematicilor actuariale în România, organizând, alături de academicianul Gheorghe Mihoc, predarea acestora pe baze moderne. În 1930 a înfiinţat Şcoala de Statistică, Actuariat şi Calcul în Bucureşti (care mai apoi s-a transformat în institut), al cărui director a fost timp de mulţi ani, chiar de la înfiinţare, completează prof. univ. Iulian Stoleriu.
Octav Onicescu s-a stins din viață pe 19 august 1983.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
