ASTĂZI: Bărbat mort de beat tras pe dreapta în trafic, val de nereguli descoperite de polițiști

Polițiștii au deschis dosar penal.

 

La data de 18 ianuarie 2021, polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Flămânzi au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe un drum sătesc din localitatea Șupitca, comuna Coșula, un autoturism are o deplasare sinuasă, iar conducătorul auto este posibil, să se afle sub influența alcoolului.

 

Echipajul direcționat la fața locului a identificat autoturismul în cauză și a procedat la interceptarea acestuia în trafic, stabilind identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 35 de ani din comuna Coșula.

 

În urma testării cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0, 97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult de atât, tânărul avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat că autoturismul condus nu este asigurat pentru răspundere civilă auto, astfel fiind reținute plăcuțele de înmatriculare, iar bărbatul a fost sancționat contravențional.

 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store