Asistenţii medicali vor cabinete individuale- AFLĂ de ce

 

Asistenţii medicali botoşăneni îşi doresc să se desprindă de tipologia meseriei, aceea de a deservi pacientul din spatele unui doctor şi vor să poată să îşi deschidă la rândul lor cabinete medicale individuale. Astfel a fost conceput un proiect de lege de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti , Moaşelor şi Asistenţilor Medicali (OAMGMAM) prin care să fie permisă înfiinţarea unor astfel de servicii independente.
Prin intermediul acestor cabinete individuale, asistenţii ar putea oferi servicii tuturor botoşănenilor care solicită îngrijiri la domiciliu, administrarea unor injecţii sau tratamente contracost. Astfel, s-ar crea o soluţie pentru cei care doresc să câştige mai mult practicându-şi meseria, fără să fie nevoiţi să plece din ţară. Pentru siguranţa pacienţilor, nu oricine va putea primi aprobarea înfiinţării unui astfel de cabinet.  „În proiectul de lege sunt stipulate mai multe aspecte printre care şi competenţele asistentului medical vizavi de practica independentă. Regula va fi următoarea, practică independentă nu vei putea face decât după o anumită perioadă de vechime, nu ieşi de pe băncile şcolii şi îţi deschizi cabinet. Nu va fi o soluţie pentru debutanţi”, a declarat Viorel Spatariu, preşedinte OAMGMAM Botoşani. Potrivit acestuia, la nivel local sunt deja două societăţi care asigură îngrijiri la domiciliu, iar alţii care intenţionează să deschidă la rândul lor astfel de afaceri. „Am avut cereri din partea colegilor pentru deschiderea unor asemenea cabinete dar nu avem reglementarea legală”, a completat Spatariu. Acesta afirmă că ideal ar fi ca serviciile prestate să fie acoperite cel puţin parţial de Casa de Asigurări de Sănătate, însă în privinţa acestui aspect este prematur să se pronunţe. (E.Ş.)