Asistenţii maternali lăsaţi pe tuşă au ajuns în instanţă

 

Un nou proces intentat de conducerea Sindicatului Impact împotriva Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului se referă la situaţia asistenţilor maternali profesionişti care au suspendate atestatele şi contractele de muncă din cauză că nu au copii în plasament. Practic aceste persoane sunt, potrivit sindicaliştilor mereu la dispoziţia instituţiei, fără însă să fie plătiţi şi fără a avea dreptul de a obţine venituri din altă parte. „La momentul acesta avem şase astfel de cazuri, au fost nouă, dar unele au fost soluţionate, aceşti oameni stau practic la dispoziţia conducerii fiindcă nu au copii dar nu sunt plătiţi, noi vrem ca măcar pe perioada cît nu au copii în plasament să beneficieze lunar de un salariu de încadrare”, a declarat Nicolae Macovei, liderul Sindicatului Impact. Unele dintre aceste persoane sunt fără copii în plasament de la jumătatea lunii decembrie a anului 2009, în timă ce alţii din ianuarie sau februarie a acestui an. „Mai sunt cazuri în care de exemplu un asistent maternal mai are un an şi iese la pensie, acestuia i-ar conveni de exemplu să fie dat în şomaj decît să stea neplătit”, a mai spus Macovei. La nivelul judeţului Botoşani sunt angajaţi circa 200 de asistenţi maternali profesionişti şi care au în grijă un număr de aproximativ 500 de copii. Acţiunea a fost înaintată instanţei de judecată la începutul acestei săptămîni.