Asfaltare sub ochii viceprimarului: o stradă „uitată” din 1978 a fost modernizată – GALERIE FOTO

O stradă din municipiul reședință de județ a fost miercuri închisă circulației rutiere.

 

Pe Octav Băncilă a fost turnat un strat nou de asfalt sub coordonarea viceprimarului care se ocupă de străzi, Marian Murariu.

 

Zona a rămas nereabilitată de aproape patru decenii, iar oamenii din acest cartier au primit extrem de bine, intervenția Primăriei.

 

„Am asfaltat strada Octav Băncilă. Sunt foarte mulțumit de cum arată lucrările. M-am întâlnit și cu un cetățean care locuiește din 1978 pe această stradă și care mi-a spus că, de când s-a mutat aici, în afară de cârpeli și plombări, alte intervenții nu au mai fost. Toată lumea care trecea pe stradă mă felicita pentru lucrări, eu felicit la rândul meu constructorul și sper ca lucrările noastre să fie durabile în timp, asta este cel mai important”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Odată finalizată această stradă, echipele de muncitori se vor muta în altă zonă centrală a orașului.

 

„Vom intra cu mai multe efective pe strada Teatrului care este deja în lucru și echipele de pe Octav Băncilă vor intra o parte pe strada Teatrului și alta va merge la plombări”,

Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani

 

Reabilitarea străzii Octav Băncilă s-a realizat pe capitolul de întreținere străzi, unde contractul a fost adjudecat de Tehnic Asist.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store