Șase pompieri avansați de Ziua Națională, echipa ISU Botoșani s-a îmbogățit cu un nou membru - GALERIE FOTO

Înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar, spune șeful ISU Botoșani.

 

Cu prilejul Zilei Naționale a României, șase pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.

 

Este vorba despre trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani: Cozmin Cătălin Rotariu, Bogdan Florin Beșleagă și Teodor Alexandru Nedelcu.

 

De asemenea, trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi: Marian Volintiru, Ciprian Moga și Daniel Purice. Toți vor purta, începând cu 1 decembrie, gradul de plutonier adjutant.

 

Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan-Decebal Muraru, a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât  munca, implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.

 

Tot începând cu 1 decembrie, în urma promovării concursului, Andrei Olariu s-a alăturat echipei ISU Botoșani, fiind încadrat ca personal contractual în cadrul Serviciului Logistic.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store