ȘASE persoane de la un partid din Botoșani în cursă să-i ia Primăria lui Portariuc: Îi vom băga pe jar

Momentan se află la faza de sondare a persoanelor care rămân deocamdată menținute în umbră. Șase persoane s-ar afla în stand-by pentru a fi desemnate candidatul pentru funcția de primar la alegerile din 2016.

 

Cei care se pregătesc intens asemenea formațiunilor politice mari sunt liderii Alianței Liberalilor și Democraților PLR+PC (ALDE) de la Botoșani.
Avem în studiu un număr de cinci, șase candidați pe care trebuie să-i trecem prin filtrul tuturor oamenilor din partid care au responsabilitate. Nu putem să pronunțăm nici un nume, pentru că nu mi se pare corect. Ne-am unit de o lună de zile și deja avem asul în mânecă. Noi vrem să avem un tânăr, candidatul nostru la Primărie”, a spus Dumitru Zmău, vicepreședintele ALDE de la Botoșani.
Fostul liberal nu a dorit să nominalizeze vreuna din persoanele care sunt pregătite pentru a-i lua fotoliul lui Ovidiu Portariuc. Însă a arătat că nu sunt cunoscute încă în lumea politică: ”Nu prea cunoscute în politică ci în mediul de afaceri, au făcut ceva în viața lor, au studii, au două, trei facultăți dar nu de la Spiru Haret. Îi vom băga pe jar”.
În acest moment, cele șase persoane se află la faza de analizare atât a CV-urilor cât și a activităților pe care le-au prestat în domeniile de activitate.
Trebuie să vedem CV-ul lor, ce a rămas în urma lui, a avut o societate, a avut o pregătire, a falimentat ceva societăți. Trebuie să găsim omul potrivit care să-l vedem că este în forță, în putere, pregătit, să facă ceva pentru comunitatea noastră, pentru orașul Botoșani”, a declarat și Gheorghe Iacob, co-președintele ALDE Botoșani. ALDE se află în faza de pregătire și a listelor pentru Consiliul Local și Consiliul Județean. (G.E.)
CITEȘTE: Portariuc despre dosarul lui Dolineaschi : Nu amestecăm justiția cu politica!