Are 30 de ani, o codiţă din aţe multicolore împletită pe o şuviţă, poartă tenişi roşii şi blugi. Dosul palmei ascunde o inimoară roz, desenată de fiica ei. Arina Corsei Vultureanu nu este neapărat un procuror atipic, mai degrabă o mamă cu ochelari verzi şi o femeie cu o viziune sănătoasă despre viaţă.

A fost elevă a Şcolii 10, apoi a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Botoşani, într-o generaţie pe care mulţi au definit-o a fi strălucitoare. În anul 2011 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Bucureşti, în paralel urmând şi cursurile Colegiului Juridic Francez de Studii Europene.

Astăzi, Arina Corsei Vultureanu este procuror de urmărire la Judecătorie, în Bucureşti. 

Jurnaliştii de la DoR au mers alături de Arina Corsei, într-o zi de muncă obişnuită. Prilej pentru tânăra procuroare să alerge cu gândul şi către Botoşani, unde se află părinţii ei. Tatăl Arinei Corsei Vultureanu e inginer și lucrează la Primăria Botoșani. Mama e medic și lucrează la Spitalul de Psihiatrie.

Spune că e „foarte mișto” să crești cu o mamă psihiatru, scrie jurnalista DoR despre Arina Corsei Vultureanu, şi continuă: când mama își făcea rezidențiatul la faimosul Institut de Psihiatrie Socola din Iași, Corsei Vultureanu avea vreo 9 ani și o însoțea la muncă uneori. Ține minte o femeie care vorbea singură prin parcul spitalului și i s-a părut „so interesting” că cineva poate să facă asta. Iar alt pacient își lua porția de mâncare numai cu câinii institutului, din aceeași farfurie. „Vezi o latură umană dezgolită”, spune serioasă. „Din perspectiva asta, am învățat multe", povesteşte tânăra care astăzi vede aceste lucruri şi dintr-o perspectivă nouă, cea a profesiei de magistrat. 

Arina Corsei spune și cum a ajuns să fie procuror. „Eram extrovertită de mică și eram Gigi Dreptate, făceam ordine în gașcă”. Printre primele lecții de viață date de tatăl ei a fost că „promisiunea dată e datorie curată” și se gândea ce frumos ar fi să se întâmple mereu așa.

În liceu, la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Botoșani, a fost olimpică la matematică. A început să facă voluntariat de la 14 ani, a fost șefa clasei, iar spre finalul liceului a fost aleasă reprezentanta județului în Consiliul Național al Elevilor. Colegii  îi spuneau: „Fii tu reprezentanta noastră, că tu te cerți cu profesorii pentru noi”. Acolo a intrat în contact cu ce înseamnă să te lupți pentru drepturile tale. În timpul unei reuniuni pe țară a Consiliului, i-a venit ideea că dacă ar face Dreptul ar avea mai multe pârghii să îi ajute pe ceilalți și să înțeleagă cum funcționează lucrurile.

La început, avea aceleași idealuri ca toți colegii de facultate: „Voiam să fac dreptate”, spune cu pumnul în aer și o mână pe volan. Voia să fie în mijlocul acțiunii. Nu i-a plăcut dreptul civil, așa că a dat la INM și a stat un pic în cumpănă între a deveni procuror sau judecător, dar a ales să fie procuror pentru că în meseria asta lucrurile nu sunt finalizate. „Când ești judecător și dosarul ajunge la tine, ești ultima verigă din actul de justiție, s-au finalizat cercetările, se presupune că s-au descoperit faptele. Tu trebuie să discerni și să împarți dreptatea”, explică ea. „Ca procuror, tu descoperi faptele”. Nu mai face cercetări la fața locului, pentru că nu mai are timp. De obicei, polițiștii pe care îi coordonează se duc pe teren. Însă face audieri în dosarele de care se ocupă personal și îi plac momentele respective.

Cel mai frustrant aspect al muncii i se pare hârțogăraia. „Plimbăm hârtii non-stop.” Dacă primește o cerere prin e-mail, o scoate la imprimantă, o trece în registru cu pixul, apoi intră pe circuitul semnăturilor și aprobărilor. „Sunt săptămâni întregi pierduuute”, spune cu disperare.

Corsei Vultureanu are de soluționat în jur de 700 de dosare, ca mai toți colegii ei. Pentru că în România nu avem încă dosare electronice, magistrații adună vrafuri de hârtii și le leagă cu sfoară.

Că tot vorbim de registre și hârtii plimbate, procurorul iese din birou pentru niște drumuri pe la șefi și grefieri, așa că rămân cu Beatrice. Aflu că e în anul I la INM și e tot din Botoșani. Era hotărâtă să devină judecător, dar acum că a făcut practică la Corsei Vultureanu, se mai gândește. I-a plăcut la audierea de la secție, pentru că n-a mai văzut așa ceva până acum. Pe Corsei Vultureanu o consideră „open-minded” și apreciază că nu le-a ignorat în timpul practicii pe ea și pe Isabela, care ni se alătură pe parcursul discuției.

Dacă munca o ține în priză, Corsei Vultureanu are o viață personală cel puțin la fel de încărcată. Recent, a apărut în filmul Oamenii dreptății, inițiat de comunitatea Leaders for Justice (LfJ) a Fundației Konrad Adenauer, în care a vorbit despre fața umană a juriștilor. Ea a făcut parte din a doua generație a programului, acum opt ani, și a rămas apropiată de comunitatea de aproape 200 de magistrați, avocați, polițiști sau notari. Scopul LfJ este să creeze lideri care să îmbunătățească justiția și să-și asume un rol activ în societate, prin care să exprime valorile statului de drept.

Citește interviul DoR AICI

(Sursa foto: DoR)

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: